Cine este Călin Georgescu, marea surpriză a primului tur al alegerilor prezidenţiale 2024

Cine este Călin Georgescu, marea surpriză a primului tur al alegerilor prezidenţiale 2024
| Foto: Facebook / Calin Georgescu

Călin Georgescu (62 de ani) a candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2024. În trecut, el a fost propus de PSD şi de AUR pentru funcţia de premier.

Călin Georgescu este, practic, necunoscut pe scena mare a politicii româneşti, dar numele său a mai fost vehiculat ca premier tehnocrat, atât din partea PSD (vehiculat de publicaţia Sputnik), dar şi de la PD-L (2016) şi AUR (2020).

Exit-poll-urile de la ora 21:00 il plasează pe Călin Georgescu pe locul 3 în opțiunile românilor.

Rezultate exit-poll CIRA - Avangrade - INSOMAR:

  1. Marcel Ciolacu, PSD - 25%
  2. Elena Lasconi, USR - 18%
  3. Călin Georgescu, independent - 16%

Rezultate exit-poll CURS:

  1. Marcel Ciolacu, PSD - 25%
  2. Elena Lasconi, USR - 18,1%
  3. Călin Georgescu, independent - 16%

Este pentru prima oară când Călin Georgescu candidează pentru alegerile prezidenţiale, iar programul său politic include, printre altele, reducerea dependenţei de importuri, sprijinirea fermierilor, sporirea producţiei interne de alimente şi energie, dar şi facilităţi fiscale pentru producătorii români.

Călin Georgescu este unul dintre experţii în domeniul dezvoltării durabile, având în spate o experienţă de peste 15 ani în cadrul structurilor ONU, dar şi reprezentant al Comitetului Naţional UNEP pentru România, se arată în descrierea sa publică.

Acesta a mai ocupat funcţii de consilier şi de secretar general al Ministerului Mediului, director al Departamentului Organizaţiilor Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe şi secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma. 

În luna noiembrie 2020, Călin Georgescu a realizat o înregistrare video controversată pe Facebook, în care, alături de alte figuri istorice, i-a enumerat printre eroi pe Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării legionare. 

Ce scrie în CV-ul lui Călin Georgescu 

Călin Georgescu este descris în CV-urile publice ca un cunoscut expert internaţional în domeniul dezvoltării durabile. A lucrat 17 ani în sistemul ONU, deţinând diferite funcţii în cadrul Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu şi raportor special al ONU pentru deşeurile toxice şi periculoase din cadrul Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului.

De asemenea, a coordonat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă din România în 1999 şi 2008 şi a fost director al Departamentului Organizaţiilor Economice Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.

Este membru al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, condusă de guvernatorul Mugur Isărescu, şi a fost preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, în perioada 2013-2015.

A scris mai multe cărţi de studii prospective privind dezvoltarea umană şi progresul socio-economic al României. A contribuit, de asemenea, la capitolele privind mediul şi dezvoltarea durabilă din cadrul rapoartelor strategice internaţionale privind România. A obţinut doctoratul în ştiinţa solului la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti.

Prezent pe TikTok

Călin Georgescu a avut mai puţine apariţii televizate, iar prezenţa sa a fost mai puternică mai degrabă în social media. Pe TikTok, candidatul independent numără o comunitate de 197.000 de urmăritori.

Comenteaza