Cine va conduce judeţul şi municipiul începând din vară. Surprize la funcţiile de „vice”

Cine va conduce judeţul şi municipiul începând din vară. Surprize la funcţiile de „vice”
Social-democraţii au fost primii care şi-au lansat public prima tranşă de candidaţi pentru alegerile locale. Liberalii se pregătesc să o facă, la rândul lor, vineri, în prezenţa co-preşedinţilor naţionali Alin Gorghiu şi Vasile Blaga. În acest moment încep să se contureze viitoarele structuri de putere la nivel de judeţ şi de municipiu.

Principalele două formaţiuni politice şi-au desemnat deja candidaţii pentru cele mai importante funcţii administrative. Dacă liberalii au reactivat tandemul Emil Boc la primărie - Alin Tişe la preşedinţia consiliului judeţean (CJ), care are deja în palmares un test electoral trecut cu succes şi unul finalizat cu un semi-eşec, social-democraţii contraatacă cu deputaţii Aurelia Cristea, respectiv Cornel Itu. Cea de-a treia şi cam ultima formaţiune care contează cu adevărat în politica clujeană, UDMR, are, la rândul său, doi candidaţi pentru primar, respectiv preşedinte al CJ, în persoana actualului viceprimar Horvath Anna, respectiv a actualului vicepreşedinte al CJ Vakar Istvan.

Conştienţi însă că potenţialul electoral al Uniunii n-are cum să-i propulseze pe vreuna din cele două funcţii, aceiaşi doi Horvath şi Vakar vor fi candidaţii UDMR şi pentru funcţiile pe care le ocupă în prezent şi, în condiţiile mai mult decât previzibile în care nici PNL nici PSD nu vor obţine singure majoritatea în cele două consilii (judeţean şi local), din nou UDMR va fi cel care va asigura matematic cele două majorităţi, motiv pentru care, în acest moment, Horvath şi Vakar par a fi cei mai siguri pe păstrarea actualului loc de muncă dintre toţi ocupanţii funcţiilor eligibile din administraţia locală clujeană.

Potrivit liderului UDMR Cluj, consilierul local Csoma Botond, Uniunea nu se grăbeşte să-şi desemneze candidaţii, lucru firesc, în condiţiile în care, practic, nu are concurenţă. Conform obiceiului, nici acum nu e sigur că toţi primarii UDMR în funcţie vor mai primi sprijinul formaţiunii pentru o nouă candidatură, în schimb, Csoma spune că va candida tot la consiliul local.

Dacă pentru cele mai importante funcţii cunoaştem deja principalii protagonişti, dacă admitem că ştim deja şi care vor fi titularii a două dintre cele patru funcţii de „vice", mai rămâne să aflăm cine ar fi ceilalţi doi potenţiali adjuncţi de primar, respectiv de preşedinte de consiliu judeţean. Culmea este că, deşi au fost primi care şi-au prezentat un prim mănunchi de candidaţi, social-democraţii refuză, deocamdată, să spună cine vor fi candidaţii lor pentru funcţiile numărul doi din primărie, respectiv CJ. În privinţa CJ, acolo unde cunoaştem deja principalii candidaţi de consilieri ai PSD, se pare că cel care va fi propus pentru funcţia de vicepreşedinte va fi Vasile Sălătioan. La consiliul local (CL) ştim sigur cine nu va fi propus de PSD pentru funcţia de viceprimar (e puţin probabil chiar să se regăsească pe lista de candidaţi sau măcar pe locurile eligibile pentru CL), iar aceasta este actualul lider al grupului PSD din consiliul local, Claudia Anastase, aflată în relaţii elegant spus glaciale cu preşedintele PSD Cluj-Napoca şi candidatul de primar al PSD, Aurelia Cristea. Un posibil viceprimar PSD - dar numai în cazul în care Cristea va fi primar, altfel rolul său va fi de sulă în coasta lui Boc - ar putea fi Dan Canta, care se pregăteşte să dea consiliul judeţean pe deliberativul municipal.

În ce-i priveşte pe liberali, ei se pregătesc să-şi anunţe garnitura de candidaţi pentru scrutinul din 5 iunie, vineri, în prezenţa co-preşedinţilor partidului, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Trei lucruri sunt cunoscute în acest moment. În primul rând, e sigur faptul că toţi primarii în funcţie vor candida şi vor fi susţinuţi în continuare de partid. În cazul celorlalte localităţi se pare că s-au făcut sondaje de opinie şi au fost aleşi drept candidaţi cei mai bine plasaţi, fără să se ţină cont din care dintre fostele partide componente acum ale marelui PNL provin.

În al doilea rând, la fel ca în cazul constituirii Comitetelor Executive Judeţean şi Municipal ale PNL, algoritmul ocupării locurilor considerate ca eligibile pe listele de consilieri a ţinut cont de ultimele performanţe electorale şi de numărul de membri ale vechilor PNL şi PDL, astfel încât, atât lista de candidaţi pentru CJ, cât şi cea pentru CL au zonele eligibile populate cu ceva mai mulţi foşti „portocalii" decât foşti „galbeni". Nu e de neglijat nici faptul că funcţiile numărul unu aparţin tot vechilor PDL-işti. În schimb, vechii liberali au alte compensaţii. În primul rând, în zona listelor considerată neeligibilă, a supleanţilor, vechiul PNL are câte două poziţii la una singură a vechiului PDL, astfel încât în cazul în care se vor vacanta unele mandate (foarte posibil în toamnă, când unii dintre consilierii aleşi vor candida la alegerile parlamentare) raportul de forţe în interiorul grupurilor de consilieri PNL se va echilibra.

Dar mai important decât atât, din rândul vechiului PNL vor proveni cei doi candidaţi pentru funcţiile de „vice", iar numele celor doi este cel de al treilea lucru cunoscut în acest moment. Astfel, candidatul PNL pentru funcţia de viceprimar va fi co-preşedintele PNL Cluj-Napoca, Dan Tarcea, iar pentru funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean, cel susţinut de liberali va fi actualul ocupant al primei funcţii în judeţ, Marius Mânzat.

Fără a minimaliza potenţialul electoral al altor competitori, cum ar fi, în cazul funcţiei de primar, Adrian Gurzău - MP sau independentul Liviu Alexa, e greu de crezut că în lupta cu şanse reale pentru funcţia de primar va mai conta cineva în afara candidaţilor PNL şi PSD, tot aşa cum e la fel de greu de crezut că vreo altă formaţiune politică în afara celor două (cu excepţia explicată mai sus a UDMR) va avea potenţialul de a-şi impune proprii candidaţi în funcţiile de preşedinte CJ, vicepreşedinte CJ sau viceprimar.

Astfel, toate calculele rezonabile spun că primăria clujeană va fi condusă fie de Emil Boc, primar, cu Horvath Anna şi Dan Tarcea, viceprimari, fie de Aurelia Cristea, primar, cu Horvath Anna şi Dan Canta (?), viceprimari. La fel, Consiliul Judeţean Cluj va fi condus fie de Alin Tişe, preşedinte, cu Marius Mânzat şi Vakar Istvan, vicepreşedinţi, fie de Cornel Itu, preşedinte, cu Vasile Sălătioan (?) şi Vakar Istvan, vicepreşedinţi.

Un singur amănunt ar mai trebui evidenţiat. Din informaţiile pe care le deţinem, pe cât e de probabil ca două din cele patru echipe prezentate mai sus să conducă clujenii imediat după alegerile din iunie, pe atât e de puţin probabil ca începutul anului 2017 să mai găsească aceleaşi echipe de conducere intacte. Dacă visul lui Tişe de a ajunge ministru după alegerile parlamentare nu mai e un secret pentru nimeni (motiv pentru care Marius Mânzat îşi priveşte actualul mandat de preşedinte ca pe o repetiţie cu costume pentru mandatul pe care speră să-l preia odată cu intrarea în 2017), cel puţin o parte dintre actualii candidaţi de vicepreşedinţi şi viceprimari (încă nu avem acordul lor să le facem numele publice) vor încerca la toamnă să facă saltul spre parlament, fără ca, deocamdată, să îşi fi stabilit urmaşii în funcţii.

 

Comenteaza