Cine vrea să ne reprezinte în parlament. „Paraşutatul” lui Vasile Blaga
- Scris de Valentin Malaescu
- 26 Sep 2016, 17:42
- Politica
- Ascultă știrea
Nu întâmplător vom începe acest demers cu un personaj complet necunoscut clujenilor şi cu o notorietate tinzând asimptotic spre zero şi la nivel naţional. În vechiul PNL exista e regulă nescrisă, potrivit căreia organizaţiile judeţene care, la alegerile locale, obţineau scoruri electorale sub media naţională a partidului erau sancţionate, impunându-li-se rezervarea unui loc eligibil la alegerile parlamentare unui candidat „paraşutat" de la centru. Aşa s-au trezit clujenii reprezentaţi în Senatul României, timp de două legislaturi, de Norica Nicolai, pentru ca din 2012 încoace să-l aibă drept reprezentant în Camera Deputaţilor pe „paraşutatul" lui Crin Antonescu, fostul coleg de facultate al ex-liderului PNL, Radu Zlati.
După fuziunea cu PDL, forţa electorală a „portocaliilor" clujeni a ridicat şi noul PNL la statutul de organizaţie-fanion a partidului. „Ne-au încălecat ăştia din PDL", este propoziţia repetată frecvent, scrâşnind din dinţi, de vechii liberali clujeni. Totuşi, ei sperau că, măcar rezultatul electoral important realizat cu ajutorul oamenilor lui Boc îi va scuti, în sfârşit, de „paraşutaţi". Numai că în noul partid păstorit de binomul Gorghiu-Blaga se pare că alta e regula şi pedepsite cu impunerea unor candidaţi de la centru sunt organizaţiile performante. Aşa s-a trezit PNL Cluj cu un nou „paraşutat" şi, pentru ca pastila înghiţită de vechii liberali să fie amară până la capăt, deşi omul a venit pe filiera vechiului PDL, fiind impus de Vasile Blaga, cei obligaţi să-i cedeze locul eligibil sunt tot vechii liberali.
Şi acum să vedem cine este acest Sorin Dan Moldovan, care l-a scos de pe listă pe vicepreşedintele consiliului judeţean Marius Mânzat. Potrivit propriului CV din 2012 (n-am reuşit să găsim altul mai recent), are 30 de ani şi este posesorul unei diplome de licenţă în „Relaţiile economice bilaterale dintre Uniunea Euopeana si Statele Unite", obţinută la Universitatea Româno-Americană, unde a fost student în perioada 2005-2008. Ulterior, în perioada „1.10.2008 - iunie 2010" a fost „masterand anul I" la SNSPA, ceea ce înseamnă că nu a reuşit încă să obţină o diplomă de masterat. De asemenea, Moldovan se mai laudă că a audiat, în intervalul noiembrie 2008 - februarie 2009, un „curs introductiv Siguranţa naţională" (menţionăm că toate citatele din CV sunt în grafia originală) la Colegiul Naţional de Apărare şi, în perioada martie-iunie 2009, un „Curs de perfecţionare in domeniul Relaţiilor Internationale" la Institutul Diplomatic Român.
Nici nu încheiase bine singurii trei ani de facultate absolviţi, că a şi fost angajat, în 5 februarie 2009, consilier pe probleme de relaţii internaţionale al ministrului Tineretului şi Sportului (Monica Iacob-Ridzi), ocupându-se, potrivit CV-ului, cu „Intocmirea programelor vizitelor oficiale în România ale delegaţiilor străine invitate de Autoritate la nivel de ministru, preşedinte sau vicepreşedinte", adică un fel de responsabil cu protocolul. După numai o lună, in 12 martie, a fost avansat „Consilier I.A. in cadrul Direcţiei Generale de Relaţii Internationale, Ministerul Tineretului si Sportului".
Şi cariera sa a continuat să crească precum Făt-Frumos. După numai cinci luni, în 12 august 2009 (adică la aproximativ un an de la absolvirea facultăţii, repetăm, fără masterat) ajungea nici mai mult, nici mai puţin decât director al Direcţiei de Relaţii Internationale a Autorităţii Naţionale pentru Sport si Tineret (ANST). Mai trecea un an şi, la 1 noiembrie 2010, tânărul Moldovan, cu doar trei ani de facultate la activ, era numit vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al ANST, unde, potrivit aceluiaşi document, s-a ocupat cu „Coordonarea activităţii Direcţiilor Judeţene pentru Sport si Tineret, precum si a Caselor de Cultura ale Studenţilor". Deşi în CV-ul său nu există nici o referire, potrivit site-ului romaniacurata.ro, la acelaşi moment a fost numit şi preşedinte al Comisiei Naţionale de Acţiune împotriva Violenţei în Sport din cadrul ANTS.
Nu mai puţin spectaculoasă a fost ascensiunea sa politică. În 9 martie 2008 era ales preşedinte al Organizaţiei de Studenţi a PDL, pentru ca după trei ani, în 4 iunie 2011 să fie ales vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDL (OT-PDL), în 20 aprilie 2013 ajungând să conducă OT-PDL, pentru ca în acest moment să fie preşedinte unic al Tineretului Naţional Liberal. Şi pentru că, nu-i aşa, competenţele îl recomandau, Moldovan apare, alături de Alin Tişe, şi pe lista miniştrilor din fostul „guvern din umbră" al PDL, de pe site-ul guvernulalternativa.ro.
Dacă fulgerătorul său traseu profesional şi politic este aproape imposibil de explicat prin prisma studiilor sale superioare de doar trei ani referitor la relaţiile economice dintre UE şi SUA, mult mai de înţeles devine totul dacă observăm că tatăl său este un om de afaceri din Oradea, Ovidiu Petrică Moldovan, abonat al contractelor pe bani publici, dar mai ales, aşa cum recunoaştea chiar co-preşedintele PNL Vasile Blaga, prieten al „buldogului" încă de dinainte de 1989. Ceea ce face să înţelegem că singura calitate care i-a asigurat ascensiunea profesională şi politică tânărului Sorin Dan Moldovan este cea de fiu al tatălui său.
Afacerile familiei Moldovan au prosperat în perioada în care primar al municipiului Oradea era naşul lui Moldovan senior, actualul senator Petru Filip, migrat între timp la PSD. Prima mare lovitură dată de Moldovan, potrivit romaniacurată.ro, prin firma LABRA SOFT SRL (transformată în LABRACOM CONSTRUCT SRL) a fost un contract în valoare de 8,3 milioane de euro cu Primăria Oradea pentru înlocuirea a 9,9 km de linie de tramvai. Potrivit aceleiaşi surse, prin intermediul firmelor pe care le controla (CONSTRUCT MOD SRL, LABRACOM CONSTRUCT SRL, CONTAMOD SRL, INVECON SRL , CLINICAL IMAGE SRL), în perioada 2007-2012, tatăl lui Moldovan a derulat afaceri cu statul în valoare totală de peste 88 de milioane de euro, cel mai „mănos" dintre acestea fiind un contract în valoare de 171 de milioane de lei atribuit de CNADNR pentru reabilitarea unui tronson cu o lungime de 33 de kilometri al DN 76, în judeţele Arad şi Bihor.
Ca orice asfaltagiu românesc, nici Moldovan n-a fost ocolit de acuzaţii privind execuţia întârziată şi de mântuială a lucrărilor. Potrivit presei locale, prin intermediul firmei CONSTRUCT MOD SRL, el a obţinut un contract în valoare de 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea unui drum forestier intens circulat de turişti, reparaţie executată în bătaie de joc, care i-a adus inclusiv o reclamaţie la Departamentul de Luptă Antifraudă.
Potrivit aceleiaşi surse, există chiar şi o conexiune de afaceri a lui Moldovan cu judeţul Cluj, tatăl paraşutatului lui Blaga fiind concesionarul unei cariere de piatră printre ai cărei clienţi figurează şi celebrul Ovidiu Silaghi de Turda, cel cu patinoarul supraevaluat din Braşov.
Tânărului Moldovan pare că nu-i place să candideze în judeţul său de obârşie. În 2012, Blaga a încercat să-i dea o primă mână de ajutor odraslei prietenului său, trimiţându-l să candideze, din partea ARD, în judeţul Vaslui, unde, însă, a suferit o înfrângere drastică în faţa candidatului USL, Ana Birchall. Cu doar 9% din voturi, el a fost depăşit în colegiul uninominal nr. 5 până şi de candidatul PPDD. De această dată, Blaga a decis să meargă la sigur şi şi-a priponit favoritul într-unul dintre cele mai bune judeţe ale partidului.