Ciolacu: Modificăm ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră

Ciolacu: Modificăm ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră

Guvernul modifică ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a precizat că, în situaţia în care rezultatul testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi.

El a adăugat că autorităţile vor monitoriza foarte atent, în continuare, problema testării antidrog. "Doar aşa putem preveni tragedii precum cea de la 2 Mai", a subliniat Ciolacu.

"Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne vor prezenta lunar o analiză comună despre capacitatea de respectare a termenului de 72 de ore. Pregătim inclusiv norme privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării antidrog. Vor fi gata în cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de azi. Sper că domnul ministru Predoiu a învăţat lecţia şi în viitor nu va pune căruţa înaintea cailor", a menţionat premierul. 

Comenteaza