Costan Morar, primar pentru încă un mandat la Dej
- Scris de Răzvan Căucean
- 11 Iun 2012, 11:16
- Politica
- Ascultă știrea
Deși se știa încă de azi noapte, victoria lui Costan Morar a fost confirmată abia azi dimineață. Acesta a obținut un procent de 67%, însemând 10.954 de voturi din totalul celor de 16.357 de voturi valabil exprimate.
Principalul său contracandidat, Gheorghe Benea, de la PDL a obținut doar 18%, adică 2.934 devoturi. Pe locul trei s-a clasat surprinzător candidatul PPDD, Nicolae Lazăr, cu 6,36%, însumând 1.041 de voturi. Au urmat Traian Mureșan PNG cu 4,38 % și fostul viceprimar Claudiu Chira UNPR cu 2,99%. Ceilalți doi candidați, Sorin Fărcaș și Marcel Mânzat au obținut sub 1% din voturi.
În ceea ce privește Consiliul Local al muncipiului Dej, acesta va fi constituit din 11 consilieri USL (53,76%), 4 de la PDL (16,67%), 2 de la UDMR (8,18%), un consilier PNG (7,02%) și unul PPDD (6,66).