Cum şi când poate avea Iohannis propriul guvern

„Încă nu e momentul”, spun mai toţi liberalii. Klaus Iohannis mizează pe o basculare a majorităţii parlamentare în cursul anului viitor. De ce nu se grăbesc liberalii la guvernare, pentru că încă nu le permite aritmetica parlamentară, sau pentru că tactic e mai profitabil să-l lase pe Victor Ponta să-şi frângă singur gâtul?

 

Primul pas pentru accederea la guvernare înainte de alegerile parlamentare din 2016 l-ar reprezenta demisia sau demiterea actualului cabinet. Cum, cel puţin deocamdată, social-democraţii, în majoritate, n-au nici cea mai mică intenţie să dea guvernarea din mână, singura soluţie de eliberare a locului rămâne demiterea guvernului prin moţiune de cenzură, prin respingerea proiectului de buget pentru 2015, sau a restructurării anunţate deja de Ponta.

În ciuda ieşirii din coaliţia de guvernământ, care ar urma să se oficializeze în două săptămâni, UDMR a anunţat că vrea stabilitate, echilibru politic şi nu va vota pentru căderea actualului cabinet. Aşa că pentru demiterea cabinetului Ponta liberalii nu se pot baza cu certitudine de 100% decât pe cele 170 de voturi ale propriilor parlamentari plus cele 15 voturi ale independenţilor membri ai PMP, ceea ce înseamnă un total de 185 de voturi, cu 101 mai puţine decât minimul de 286 necesare adoptării unei moţiuni de cenzură şi apoi învestirii unui nou guvern.

Cu toate acestea, liberalii nu vor trebui să mute 101 parlamentari din barca actualei puteri în barca lor, ci mult mai puţini. Istoria parlamentară ne-a demonstrat că UDMR şi grupul minorităţilor naţionale se alătură întotdeauna celor care pot forma o majoritate. UDMR are 26 de parlamentari, care, adăugaţi celor 17 deputaţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, duc la un total de 43 de voturi.

Drept urmare, PNL şi PMP trebuie să mai convingă să vină alături de ei doar 58 de parlamentari, moment în care ar avea cu un vot mai mult decât PSD şi aliaţii săi - partide româneşti, moment în care, conform practicii de până acum, voturile UDMR şi ale reprezentanţilor celorlalte minorităţi naţionale s-ar lipi de tabăra din jurul PNL şi ar fi create condiţiile matematice necesare debarcării guvernului Ponta.

Totuşi, chiar şi 58 de voturi suplimentare e o ţintă greu de atins doar prin racolări individuale. De remarcat că până şi după victoria lui Iohannis în alegeri, tabăra puterii s-a îmbogăţit cu trei noi parlamentari, doi migraţi la UNPR (unul de la PNL şi unul de la PMP) şi unul la PSD, venit de la PNL.

O fractură în PSD, cum prevede sociologul Ioan Hosu, nu e imposibilă, dar e greu de estimat dimensiunea reflexie ei în parlament, pe de o parte, iar pe de alta, nu există certitudinea că o asemenea grupare disidentă s-ar alipi automat taberie lui Iohannis. Prin urmare, dacă îşi doresc să preia guvernarea înaintea alegerilor parlamentare din 2016, liberalii vor trebui să ducă negocieri pentru dislocarea unor formaţiuni politice întregi din actualul arc guvernamental.

În mod normal, două partide ies din orice discuţie. Primii sunt conservatorii, pentru că, în condiţiile în care Dan Voiculescu se consideră sau cel puţin clamează că ar fi deţinutul politic personal al lui Traian Băsescu, e greu de imaginat că le-ar permite subordonaţilor săi din PC să voteze vreodată alături de PMP. Aproape la fel de improbabilă este, cel puţin în actualul context politic, o nouă întoarcere la matcă a lui Călin Popescu-Tăriceanu (el a mai dezertat din PNL în anii `90, când a înfiinţat PNL-AT şi mai apoi PL`93).

În schimb, din partidul cu nume neacceptat încă de justiţie ar putea fi recuperaţi o parte dintre foştii liberali, mai cu seamă cei care l-au urmat pe fostul premier doar de dragul ciolanului şi mai puţin cei plecaţi din anti-băsism sau din refuzul de a ajunge (sau ar redeveni, cum e cazul Steluţei Cătăniciu) colegi de partid cu foştii PDL-işti. În acest moment, PC are 22 de parlamentari, iar independenţii deveniţi membri ai Partidului Naţional al Mediului (cum se numeşte încă formaţiunea condusă de Tăriceanu) sunt 28.

Principala ţintă ar rămâne UNPR, care, în acest moment, are 51 de parlamentari, fără a avea garanţia că ar accepta toţi o nouă schimbare de macaz sau o a treia trădare. Gestul lui Cristian Diaconescu, fostul preşedinte de onoare al UNPR, care a refuzat să se întoarcă alături de PSD ar putea fi copiat de alţii, care n-ar accepta un nou drum în sens invers.

Totuşi, la nivel de ansamblu, UNPR pare a fi cea mai abordabilă formaţiune din actualul arc guvernamental tocmai pentru că, de-a lungul timpului, foştii militari din subordinea fostului general Oprea n-au avut apăsări de natură morală când a fost vorba să întorcă armele. Cum n-a avut reţineri să se alieze cu „ciocoiul" Ponta nici Dan Diaconescu, în momentul în care doi oameni de-ai săi au primit câte un os mai gros de ros. Prin urmare, nici PPDD, care mai controlează doar 15 parlamentari, nu pare greu de acaparat.

Două ar fi problemele pe care le-ar putea întâmpina liberalii. Pe de-o parte, o asociere la guvernare cu PMP ar putea duce la pierderi în tabăra proprie, în principal dintre vechii PNL-işti, care au acceptat lângă ei un PDL „debăsificat", dar n-ar accepta o colaborare cu noul partid al lui Băsescu. N-ar fi excluse dezertări, din acelaşi motiv, nici dintre foştii PDL-işti, care au jubilat atunci când au scăpat de sub cizma lui Băsescu. O a doua problemă, care va fi, însă, mult mai dificilă, va fi împărţirea puterii cu noii aliaţi.

Că va fi vorba de promisiuni personale, în cazul racolărilor individuale sau de oferte politice consistente în cazul noilor aliaţi guvernamentali, liberalii vor fi obligaţi să liciteze mult peste ceea ce oferă PSD în acest moment, pe de o parte, pentru a-i convinge să-şi trădeze actualii aliaţi, iar pe de altă parte, pentru că PNL are o dimensiune parlamentară sub cea a PSD şi, prin urmare, şi algoritmul politic al împărţirii „caşcavalului" îi va fi mai defavorabil decât cel după care funcţionează acum, la guvernare, social-democraţii.

Hosu apreciază că liberalii şi-au făcut mai degrabă calcule de rentabilitate politică decât de aritmetică parlamentară. „Sigur, n-au în acest moment suficiente voturi pentru a ajunge la guvernare, dar majoritatea ar obţine-o în câteva luni, după congresul PSD, după rupturi. Adevărul este că, dacă ar intra la guvernare, ar risca exact ce riscă guvernul Ponta: necesitatea de a lua măsuri dure, impopulare, urmate de migrări masive, care i-ar duce la pierderea susţinerii în parlament, adică parlamentarii pe care i-ar atrage acum de partea lor s-ar întoarce de unde au plecat în momentul în care guvernul ar pierde masiv din popularitate.

În plus, ei (liberalii - n. red.) n-au câştigat nimic după aceste alegeri, sunt tot pe la 30%, dacă măsurăm. Nici Klaus Iohannis n-a câştigat, a fost un puternic vot negativ, pe care nu poţi construi o majoritate. Practic ei n-au ce câştiga intrând la guvernare, se simt confortabil aşteptând să se erodeze guvernul Ponta. De altfel, Ponta a şi spus că nu vrea să plece de la guvernare, aşa că ei au zis: «Foarte bine, rămâneţi la guvernare, noi stăm în tribună şi apaludăm pe măsură ce voi vă scufundaţi»", a explicat Hosu.