Video Cum vede eurodeputatul clujean Daniel Buda rezolvarea crizei fermierilor: „Acest sector produce mâncare, iar fără mâncare nu putem trăi”

Cum vede eurodeputatul clujean Daniel Buda rezolvarea crizei fermierilor: „Acest sector produce mâncare, iar fără mâncare nu putem trăi”
| Foto: Facebook.com/MEPDanielBuda

Protestul fermierilor și transportatorilor ține deja de zile bune, în mai multe locuri din țară, inclusiv la Cluj. Guvernanții speră să rezvolve cât mai repede criza din aceste sectoare.

Europarlamentarul Daniel Buda, care este și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre cel mai intens subiect din ultimele zile.

Discutăm de niște proteste care sunt la nivel european. Au apărut prima dată în Polonia, Olanda, Germania, Franța. Discutăm de ceea ce înseamnă nevoile sectorului și aproape incapacitatea acestora de a-și putea continua activitatea. Problemele sunt multiple. În primul rând, este vorba de pierderile de venit suferite de fermieri urmare a inflației, a pierderilor de producție din cauza secetei sau a inundației. Mai este și războiul din Ucraina care a pus o presiune mare pe acest sector.

O bună parte din aceste probleme care au fost ridicate la nivel național puteau fi rezolvate până acum dacă ar fi existat un dialog cu oamenii aceștia. Din păcate suntem aici. Nu am avut un dialog constructiv cu ei. Ministerul Agriculturii ar trebui să vadă această chestiune. Cred că acest probleme vor fi rezolvate. Astăzi, mâine, sunt deja pe ordinea de zi a Guvernului o serie de acte normative care se ocupă de rezolvarea acestor probleme.

Sigur că sunt probleme care trebuie rezolvate și de la nivel european. Mă refer la ceea ce înseamnă aspectele legate de finanțare. În momentul de față, agricultura se află într-o dificultate majoră. Sectorul agricol este extrem de complicat și complex. El produce mâncare, iar fără mâncare nu putem trăi. Impactul și provocările cu care acest sector se confruntă nu sunt chestiuni pe care să le poată gestiona fermierii: creșterea inflației, creșterea prețurilor la combustibil, lipsa unei piețe de desfacere, ș.a.”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Daniel Buda.

Este vorba de niște oameni care produc mâncare pentru noi în fiecare zi. Comisia Europeană trebuie să identifice resurse financiare cu care să iasă în față pentru acest sector. Totodată, am cerut și accelerarea procesului de egalizare a subvențiilor între fermierii din vestul și estul Europei. Este nedrept să existe o diferență, indiferent cât de mare sau mică este”, a mai spus Buda.
Comenteaza