Dăncilă, presiune pe președinte: "Trebuie să ne dea motivarea respingerii pentru miniștri"
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că aşteaptă din partea preşedintelui Klaus Iohannis motivarea pentru respingerea miniştrilor pentru portofoliile de la Justiţie, Fonduri Europene şi pentru Românii de Pretutindeni.
Viorica Dăncilă a declarat vineri la Nucet, judeţul Dâmboviţa, că aşteaptă din partea preşedintelui Klaus Iohannis motivarea pentru respingerea celor trei propuneri de miniştri urmând ca apoi să decidă cu privire la trimiterea altor propuneri.
"Majoritatea s-a văzut la vot. S-a văzut că există această majoritate. Nu din cauza majorităţii, mă gândesc cum acum preşedintele ne pune din ce în ce mai multe piedici, chiar dacă ar trece (...) remanierea, am putea să intrăm într-un blocaj, pentru că putem avea surpriza ca preşedintele să nu numească sau să conteste. Cel puţin, acum avem miniştri interimari şi putem funcţiona. Aşteptăm motivarea pentru respingerea celor trei propuneri", a spus Dăncilă, întrebată fiind de jurnalişti dacă are emoţii în privinţa asigurării majorităţii coaliţiei în Parlament.
Premierul a precizat că nu va trimite alte propuneri până nu vede motivarea preşedintelui Klaus Iohannis.
"Preşedintele trebuie să ne dea motivarea respingerii pentru că oportunitatea alegerii unor miniştri revine primului ministru. Primul ministru răspunde pentru funcţionarea Guvernului. Vreau să văd dacă sunt motive legate de legalitate, nu de oportunitate sau de pregătirea cuiva (...) Până nu văd motivarea, nu am cum să trimit alte propuneri", a precizat premierul.