Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, cu cu 174 de voturi ”pentru”, 98 de voturi ”împotrivă” şi trei abţineri.
Potrivit proiectului, au fost propuse 33 de companii de stat care pentru a face parte din Fondul Suveran de Investiţii. Printre acestea se regăsesc Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Engie România S.A., Antibiotice S.A., Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Instalaţiilor de Ridiciat şi Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Naţională Unifarm S.A., Compania Naţională Loteria Română S.A. şi IAR S.A.
Faţă de forma adoptată de Senat, Comisia de politică economică a Camerei Deputaţilor a introdus în listă încă zece companii care nu produc profit, respectiv Compania Naţională de Căi Ferate C.F. R S.A., Societatea de Radiocomunicaţii S.A., S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., Poşta Română, Aeroportul Timişoara Traian Vuia, Uzina Termoelectrică Midia S.A., Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. şi Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A.
Capitalul social al FSDI va fi de 9 miliarde de lei.
'' FSDI are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit'', se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Dragnea despre acuzaţiile privind Fondul Suveran: Sunt prostii. Nu putem conduce după minciunile unora
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că toate acuzaţiile privind Fondul Suveran sunt prostii şi nu poate fi condusă o ţară după ce spun "unii şobolani".
"Nu sunt acuzaţii, sunt prostii, nu există bază şi nici adevăr. Unii colegi care azi spun aceste enormităţi, inspiraţi probabil de cei care vorbeau de intelegeri secrete cu evreii, susţineau că stiu ca e un proiect important. Acest fond de investiţii, pentru că este criticat şi de opoziţie funcţionează în multe ţări din lume", a declarat miercuri, Liviu Dragnea.
Declaraţia a venit în contextul în care fostul premier Victor Ponta a scris pe Facebook că adoptarea proiectului privind Fondul Suveran este cel mai mare furt din averea statului român din istorie, de peste 10 miliarde de euro.
"Nu comentez ce spun şobolanii. Mihai Tudose nu se putea opune pentru că a avut această idee în legătură cu acest fond, iar Teodorovici ştiu că l-a susţinut. Dacă ne luăm după un şobolan că ce spun alţii.. nu putem conduce ţara după minciunile unor mincinoşi patologici", a mai spus Dragnea.
Acesta a completat că: "Orice companie care e introdusă în acest fond va fi avantajată şi toate aceste companii să se dezvolte bine şi sănătos pentru că va fi o administrare profesionistă, vor fi selectaţi şi numiţi profesionişti, care să facă ca aceste companii să fie profitabile".
Teodorovici: În Fondul Suveran intră numai companii profitabile, nu e adevărat că cineva fură banii
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că a auzit fel şi fel de „acuze total nefondate” că cineva fură banii din Fondul Suveran de Investiţii, acuze pe care le-a respins. „Sunt companii profitabile, aceasta a fost una din condiţii”, a spus ministrul.
„Vizavi de companii şi de modul în care acţionează acest fond, am auzit astăzi şi în Parlament fel şi fel de acuze total nefondate că cineva fură banii, nu. Sunt companii profitabile, aceasta a fost una din condiţii ca aceste companii să facă parte din fond. Chiar ieri am avut un amendament pentru a ne asigura în plus că ceea ce va intra în fond ca aceste companii se va face pe baza unei analize foarte clare pentru ca fondul să nu fie clasificat în Buget, ca instrument financiar”, a declarat Eugen Teodorovici.
„S-a aprobat un capital de lucru de 2 miliarde de lei şi un capital social de 9 miliarde, se fac plăţile în tranşe, iar prima tranşă este de 200 de milioane, iar restul de tranşe se fac atunci când există şi investiţiile, nu se transferă banii în mod automat către acest fond”, a menţionat ministrul.
Eugen Teodorovici a mai precizat că partea importantă care urmează după ce legea este publicată în Monitorul Oficial este modul în care se face selecţia Consiliului de Supraveghere.
„Statul nu poate numi mai mult de două persoane în acest board de 9 supraveghetori ai Fondului Suveran, iar cele două persoane se vor numi pe aceleaşi crtiterii ca în Ordonanţa 109, cea privind guvernanţa corporativă, deci aceleaşi principii, criteriile sunt foarte importante pentru că acei oameni trebuie să aibă experienţă pe piaţă şi pe modul în care astfel de instrumente se derulează. Boardul analizează strategiile, aprobă strategiile pentru companiile strategice, deci nu e nimic nou, nimic fantastic”, a spus Eugen Teodorovici
Ministrul Finanţelor a menţionat şi amendamentul făcut marţi în Comisia Economică şi aprobat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, care spune că transferul de acţiuni către Fondul Suveran se face în urma analizei care să arate că fondul „în ansamblul său nu va fi considerat ca fiind în buget”, iar forma aprobabtă în Parlament este agreată de cei de la Eurostat.
„Principalul subiect de discuţie cu cei de la Eurostat a fost modul în care se poate decide, să zicem, listarea la bursă a unei companii şi acel amendament discutat s-a şi inclus şi este astăzi în lege, exact cum Eurostatul l-a recomandat a fi”, a mai menţionat ministrul.