Deputaţii şi-au ascuns cheltuielile

Deputaţii şi-au ascuns cheltuielile
Conducerea Camerei Deputaţilor a decis că alegătorul nu mai are dreptul să ştie cât cheltuie din banul public reprezentantul colegiului său uninominal.
Conducerea Camerei Inferioare a Parlamentului a considerat că prea multă transparenţă strică şi a decis să limiteze drastic informaţiile privind cheltuielile deputaţilor, publicate pe site. Începând cu luna aprilie, majoritatea capitolelor de cheltuieli sunt prezentate cu suma cumulată pe Cameră, fără a fi detaliate pe fiecare parlamentar.

Cei interesaţi nu vor mai putea afla, de acum, cât a cheltuit cu cazarea sau cu transportul un deputat, nici cât a încasat din diurne. De asemenea, nu se mai poate şti nici dacă un deputat a fost în vreo deplasare în străinătate şi cât a costat aceasta. Singurele cheltuieli detaliate sunt indemnizaţiile şi costurile cu birourile parlamentare. În plus, mai poate fi aflată valoarea abonamentului de telefonie mobilă decontată de cameră, precum şi limita de 9,5 litri de combustibil decontaţi la fiecare 100 km parcurşi cu automobilul.

Informaţiile lipsă pot fi obţinute totuşi, dar într-un mod mult mai greoi. Soluţia a fost sugerată de o funcţionară a Serviciului de protocol şi relaţii publice al instituţiei. “Aşa s-a decis, să se publice în acest fel. Dacă doriţi informaţii mai detaliate, le puteţi obţine trimiţând o cerere pe legea 544 (Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public - n. red.)”, a explicat aceasta. Numai că, în acest fel, o informaţie care, până acum, era accesibilă în câteva secunde, va putea fi obţinută chiar şi după 30 de zile, termenul maxim impus de lege pentru răspuns.

Democrat-liberalul Petru Călian nu este de acord cu această ascundere a cheltuielilor individuale. “Chiar dacă nu demult s-a făcut mare vâlvă, că eram cel mai cheltuitor parlamentar – pentru că am muncit şi n-am lipsit niciodată de la datorie –, susţin în continuare că toate cheltuielile trebuie afişate, pe fiecare parlamentar. Nu-s de acord cu această secretizare, orice sumă cheltuită trebuie să fie la vedere, pentru fiecare parlamentar în parte”, a declarat Călian.

Deputatul PSD Cornel Itu evită să comenteze restricţionarea informaţiilor economice de pe site-ul Camerei. “Nu cunosc poziţia celor care au decis acest lucru, aşa că nu pot comenta. Dar, personal, n-am nici o obiecţiune în a se publica toate informaţiile cât de detaliat. Eu nu folosesc telefonul de la parlament şi n-am fost nici în deplasări în străinătate”, a spus Itu. Menţionăm că în perioada în care cheltuielile erau afişate detaliat, deputatului social-democrat i-au fost decontate, în fiecare lună, facturi telefonice la valoarea maximă acceptată spre decontare.

“Acum aflu pentru prima dată. Nu poate fi decât o decizie a preşedintelui Camerei sau a Biroului Permanent”, a reacţionat deputatul PNL Horea Uioreanu. El dă vina pe democrat-liberali. “Propunerea publicării cheltuielilor a venit de la IPP şi noi, liberalii, am fost de acord cu transparenţa totală. Dar cei care au făcut mare tam-tam la acea vreme au fost cei de la PDL şi iată că acum se ascund ca popândăii, prin subterane! Personal, n-am avut niciodată nici o problemă cu publicarea cheltuielilor mele, pentru că m-am încadrat, întotdeauna, în limitele bunului-simţ”, a adăugat Uioreanu.

Deputatul UDMR Mate Andras Levente crede că decizia limitării accesului public la datele privind cheltuielile deputaţilor a fost luată din cauza “unor inadvertenţe din presă privind sumele cheltuite de unii parlamentari”. “Probabil s-a luat această decizie ca să nu aibă de suferit unii dintre parlamentari, dar, în acest fel, a suferit transparenţa. Personal, cred că ar trebui o transparenţă mai mare în acest domeniu”, a apreciat Mate.
Comenteaza