Video Deputatul Radu Moisin: „Sabin Sărmaș este primul politician din istoria Clujului care își dorește ca proiectele Clujului să nu reușească”

Deputatul Radu Moisin:  „Sabin Sărmaș este primul politician din istoria Clujului care își dorește ca proiectele Clujului să nu reușească”

Parlamentarul liberal clujean, Radu Moisin, l-a criticat, la ZIUA LIVE, pe fostul său coleg de partid, Sabin Sărmaș, pentru atacurile lansate de acesta în ultima vreme pe tema realizării marilor proiecte de infrastructură ale Clujului și mai ales metroul.

Administrația locală clujeană are trei proiecte importante, atât politic - pentru PNL, cât și pentru clujeni și comunitate. Este vorba de cele care vizează metroul, trenul metropolitan și centura de ocolire, proiecte contestate din când în când, de unii și de alții.

Cel puțin în ultimul timp vocea cea mai auzită pe acest subiect a fost cea a deputatului Sabin Sărmaș, fost liberal și candidat independent la alegerile locale din vară.

Din toate aceste proiecte, metroul are cea mai mare miză din punct de vedere politic, iar centura este proiectul cel mai așteptat și mai aproape de a fi realizat mai curând. Metroul are, însă, nevoie de un mix de finanțare.

Deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin, care se declară un mare susținător al acestui proiect, dă asigurări că acesta se va realiza în ciuda „cârcotelilor”.

„Domnul Sabin Sărmaș este primul politician din istoria Clujului care își dorește ca proiectele Clujului să nu reușească. Am trecut prin foarte multe campanii electorale, niciodată nimeni dintre competitorii electorali nu și-a permis să saboteze sau să își dorească sabotarea proiectelor Clujului. Domnul Sărmaș este o premieră nefericită în acest sens. Îi pare foarte rău că lucrurile avansează la metrou, că utilajele deja au fost vopsite în culorile tricolorului României și vor veni în această taomnă la Cluj, se supără că proiectul avansează, iar asta nu este caracteristic Clujului. Domnul Sărmaș, deși locuiește în Cluj, nu are nicio legătură cu spiritul clujenilor, care este unul ce ține de solidaritate și de iubire față de acest oraș și de dorința ca toate proiectele mari ale Clujului să se finalizeze. Domnul Sabin Sărmaș este total străin de Cluj.

Sunt unul dintre suporterii acestui proiect de foarte mult timp, de la început. Am văzut în Europa orașe care au scăpat de probleme cu acest metrou. Sunt un mare susținător al metroului, și dacă e cineva în România care poate implementa un proiect de la început la final cu bine e echipa lui Emil Boc”, a spus Moisin.

Parlamentarul clujean nu crede că marile proiecte ale Clujului trebuie prioritizate. „(...) Aceste proiecte trebuie atacate simultan atât timp cât există capacitate umană de gestionare și există, și capacitate economică. Iar din acest punct de vedere încă Uniunea Europeană alocă mulți bani pentru dezvoltare și coeziune”, a adăugat Radu Moisin.

Comenteaza