Deputatul Remus Lăpușan: „Programul SAFE trebuie să întărească apărarea României, nu doar bilanțurile marilor companii străine”

Deputatul Remus Lăpușan: „Programul SAFE trebuie să întărească apărarea României, nu doar bilanțurile marilor companii străine”

Deputatul PSD Cluj a susținut, în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică privind Programul SAFE, un instrument european important în actualul context de securitate, care poate contribui la consolidarea capacității de apărare a României.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit social-democratului, într-o perioadă marcată de instabilitate regională și provocări geopolitice tot mai complexe, investițiile în apărare nu mai sunt o opțiune, ci o necesitate pentru siguranța cetățenilor și pentru poziționarea României în cadrul parteneriatelor euroatlantice.

„Programul SAFE reprezintă o oportunitate reală, însă trebuie să fim conștienți că vorbim despre un mecanism bazat pe împrumuturi, nu pe fonduri nerambursabile. Aceste sume vor trebui rambursate de România pe termen lung, iar modul în care sunt utilizate devine esențial. Deciziile luate astăzi vor avea impact nu doar asupra securității, ci și asupra economiei românești în anii următori.

În acest context, consider că întrebările apărute în spațiul public privind distribuirea fondurilor, concentrarea contractelor și implicarea industriei românești sunt legitime și trebuie tratate cu seriozitate. Transparența nu reprezintă un obstacol, ci o condiție pentru încredere, mai ales atunci când discutăm despre sume importante angajate în numele cetățenilor.

Este important să analizăm și modul în care alte state europene utilizează astfel de programe. Există exemple în care investițiile în apărare au fost corelate cu dezvoltarea industriei naționale, transfer de tehnologie și crearea de locuri de muncă. În aceste cazuri, beneficiile nu se limitează la consolidarea securității, ci se extind și asupra economiei, generând valoare pe termen lung”, a afirmat Remus Lăpușan.

Deputatul clujean spune că România are capacități industriale, specialiști și potențial de dezvoltare care trebuie valorificate.

Obiectivul trebuie să fie acela ca o parte cât mai mare din aceste resurse să se întoarcă în economia națională, prin producție locală, parteneriate și investiții durabile. Nu putem rămâne doar în postura de cumpărător, în timp ce alte state își consolidează avantajele economice.

Consider necesară o clarificare publică a criteriilor de atribuire a contractelor, a modului în care au fost selectați furnizorii și a măsurii în care industria românească poate participa efectiv la aceste proiecte. Nu discutăm dacă trebuie să investim în apărare, acest lucru este evident, ci dacă România reușește să transforme aceste investiții într-un avantaj economic real.

Programul SAFE trebuie să contribuie nu doar la întărirea capacității de apărare, ci și la dezvoltarea economiei naționale, la crearea de locuri de muncă și la consolidarea industriei românești. Este o responsabilitate majoră să folosim aceste resurse în mod eficient, astfel încât beneficiile să fie resimțite direct în economia și în societatea românească”, a explicat Lăpușan.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .