Dîncu, despre demisia de la Apărare şi comunicarea cu Iohannis: "Ce să vorbesc cu președintele?"
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Dec 2022, 07:48
- Politica
- Ascultă știrea
Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, a vorbit marţi despre momentul demisiei din funcţie şi despre faptul că nu se comunică cu preşedintele foarte mult, ci sunt comunicări instituţionale.
Vasile Dâncu a declarat marţi, la Prima News TV, că demisia lui de la apărare a venit în momentul în care şi-a zis că nu vrea ca alţii să suporte inabilitatea sa de comunicare cu preşedintele României, Klaus Iohannis.
”Aveam foarte multe proiecte şi am simţit că mi se blochează câteva proiecte am şi înţeles de unde vin presiunile şi în momentul acela am zis că nu vreau să suporte alţii poate inabilitatea mea de comunicare cu preşedintele României”, a arătat fostul ministru al Apărării, într-o preluare g4media.ro.
Întrebat cum se comunică cu preşedintele, Vasile Dîncu a spus: ”Nu se comunică cu preşedintele foarte mult, sunt comunicări instituţionale, de cele mai multe ori prin scrisori. Am vorbit de câteva ori, am fost şi la CSAT. (...) Multă lumea mi-a sugerat să mă duc să vorbesc cu preşedintele. Să mă duc, că ceva, există o chestiune care ne încurcă. Ce să vorbesc? Mi-a reproşat că nu citesc revista presei, m-am retras şi citesc revista presei”, a mărturisit Dîncu.
Vasile Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării la finele lunii octombrie, după o declaraţie controversată pe tema războiului din Ucraina. Acesta a spus că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”. Declaraţia a fost criticată în spațiul public atât de analiști, ziariști, de opoziție, cât și de președintele Klaus Iohannis.
La 11 octombrie, Iohannis a spus într-o conferință de presă că ”unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii” atunci când a fost întrebat despre declarația lui Vasile Dîncu. „În acest război, Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm ideea, cu toții, că doar Ucraina va decide când și cum şi ce negociază”, a spus Klaus Iohannis.