Dîncu: Va trebui să găsim un nou tip de angajament pentru industria IT a Clujului. Acum vindem ore de muncă, în viitor să vindem inteligență

Dîncu: Va trebui să găsim un nou tip de angajament pentru industria IT a Clujului.  Acum vindem ore de muncă, în viitor să vindem inteligență

Președintele PSD Cluj Vasile Dîncu și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării Bogdan Ivan au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o conferință regională a PSD.

"Unul din domeniile foarte importante pentru noi este domeniul cercetării, al IT-ului. (...) Vreau să spun un lucru care ține de viitoarea etapă și în dezvoltarea României și a Clujului. Noi am ajuns în momentul ăsta cu dezvoltarea IT cu care ne mândrim, am ajuns însă la o limită, o limită de creștere.

Ați văzut că deja avem probleme în zona angajaților, deja sunt niște probleme care țin de apariția AI-ului și tot ceea ce înseamnă noua tehnologie. Ce facem noi în momentul ăsta, din păcate, și în România, dar și în Europa, pentru că suntem corespondenți cu Europa aici, este să vindem ore de muncă. Facem un fel de loan: îi plătim pe oameni, îi plătim bine, dar îi plătim pe ore de muncă. Va trebui ca în viitor să vindem inteligență, să vindem creativitate, să licențiem softurile pe care le facem, nu să lucrăm numai în loan. Și asta va fi viitoarea etapă a Clujului", a declarat Vasile Dîncu, sâmbătă, într-o conferință de presă, organizată la Cluj-Napoca, la care a participat și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.

Dîncu: "Va trebui să găsim un nou timp de angajament pentru industria IT a Clujului, dacă nu o să pierdem această bătălie"

Liderul PSD Cluj consideră că industria IT a Clujului are nevoie de "un nou angajament" pentru a nu se pierde, un exemplu ar fi să se integreze în industria de apărare.

"Va trebui să găsim un nou timp de angajament pentru industria IT a Clujului, dacă nu o să pierdem această bătălie. Va trebui să ne integrăm în industria de apărare, de exemplu, care este tot mai importantă pentru Europa, crearea unei infrastructuri de apărare unde Clujul ar putea să facă niște lucruri extraordinare și de aceea mă bucur că domnul ministru este acolo din Transilvania, o să încerc și eu la Bruxelles să creăm o legătură directă între noi și ceea ce înseamnă eforturile din zona europeană", a adăugat Dîncu.

Ivan: "Îmi doresc foarte mult ca cel mai important centru de cercetare pe inteligență artificială să fie dezvoltat la Cluj"

La rândul său, ministrul Bogdan Ivan a dezvăluit că își dorește ca la Cluj să se dezvolte cel mai important centru de cercetare pe inteligență artificială.

"Pentru că suntem în Cluj, aici avem institutii de cercetare, avem universitățile care sunt foarte puternice și vreau să vă fac o mărturisire care cred că va deveni și știre. Cel mai important centru de cercetare, un parteneriat public-privat între o universitate din România și o companie privată în inteligență artificială îmi doresc foarte mult să fie dezvoltat la Cluj. Aici Universitatea Tehnică deja are un parteneriat extraordinar de puternic cu cei de la Lockheed Martin, care tocmai s-a extins și îmi doresc să lucrăm și mai departe. Avem 62 de milioane de euro din bani europeni pentru cercetare pe inteligență artificială și îmi doresc foarte mult ca tinerii din Transilvania să aibă cele mai bune condiții de cercetare aici acasă, care să se bată cu orice centru din Occident", a declarat Bogdan Ivan în conferința de la Cluj-Napoca.

Comenteaza