Dragnea: "Simt o uriaşă responsabilitate să nu repet greşelile şi compromisurile făcute de PSD"
"Simt o uriaşă responsabilitate. Pe de o parte, simt o obligaţie de a nu mai face greşelile care s-au făcut în acest partid, de a nu mai face compromisuri care au măcinat acest partid", a spus Dragnea, întrebat cum se simte la finalul acestor alegeri.
Dragnea a vorbit despre noul proiect al PSD, în care liderii partidului trebuie să ţină cont şi de lucrurile bune făcute de foştii preşedinţi ai formaţiunii, dar "şi de greşelile care s-au făcut în acest partid, pe care trebuie să ni le asumăm cu foarte multă sinceritate şi cu foarte mult curaj".
"PSD nu trebuie şi nu poate rata oportunitatea de a deveni primul partid din România modern", a spus Dragnea. Liderul social-democrat le-a mulţumit membrilor de partid care au venit la vot şi a transmis un mesaj atât susţinătorilor PSD, cât şi criticilor lui.
"Au venit încrezători la acest vot, au venit să-şi exprime speranţa într-un nou proiect politic şi vreau să le transmit ceva, atât lor, colegilor mei de partid, cât şi celor care nu sunt membri în partid şi care, cu câteva excepţii, de câteva zile îşi exprimă suspiciunea faţă de acţiunile mele şi ale partidului în perioada următoare. Vreau să-i asigur pe toţi că nu voi avea nicio ezitare în a duce la capăt toate angajamentele pe care mi le-am luat, toate acţiunile de care am pomenit ultima perioadă", a spus Dragnea.
Dragnea spune că va vorbi despre schimbarea lui Ponta dacă apar solicitări, invitaţii de la Iohannis. Preşedintele interimar al PSD a declarat, întrebat fiind dacă va negocia cu Klaus Iohannis schimbarea premierului acum, după alegerile din PSD, că va vorbi despre acest subiect doar dacă apar "solicitări" sau "invitaţii" pe această temă, ceea ce nu s-a întâmplat.
El a fost întrebat dacă va discuta cu preşedintele pe marginea schimbării actualului Guvern acum, după încheierea alegerilor interne din PSD, Dragnea spunând că "nu vrea să vorbească" despre acest subiect în acest moment.
"Voi vorbi despre asta dacă se întâmplă, dacă apar solicitări, dacă apare vreo invitaţie. Nu s-a schimbat foarte mult poziţia mea sau nu avea de ce se să schimbe după acest vot. Tot ce am avut de spus pe acest subiect am spus public, fără ezitare şi destul de clar", a spus Dragnea.
Întrebat dacă asta înseamnă că aşteaptă el o invitaţie de la preşedinte, liderul PSD a răspuns: "Nu am de ce să bat la o uşă ca să discut cu cineva cum să ne dăm jos Guvernul".