Drulă îl atacă pe Boc: ''Centura metropolitană, un proiect extrem de întârziat / O administrație incapabilă care caută țapi ispășitori''
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Iun 2022, 10:43
- Politica
- Ascultă știrea
Cătălin Drulă, fostul Ministru USR al Transporturilor, spune că centura metropolitană Cluj este un proiect extrem de întârziat, iar despre Primăria lui Boc declară că este o administrație incapabilă care caută țapi ispășitori.
''De 5 ani domnul Emil Boc a preluat în propria ogradă acest proiect și nu a reușit până azi să finalizeze nici măcar studiul de fezabilitate.
Faptele sunt foarte clare și nu mint:
- în 2017 primăria clujeană a preluat de la Compania de drumuri proiectul centurii metropolitane Cluj, asumându-și că va realiza cel puțin studiul de fezabilitate;
- în 2018 s-a semnat contractul pentru acest studiu de fezabilitate. Termen de realizare: 12 luni.
Au trecut 4 ani de la semnarea acelui contract și încă nu este aprobat studiul de fezabilitate. Nu există acord de mediu. Nu sunt făcute exproprieri. Și, evident, nu e lansată licitația de lucrări.
Iar domnul Boc nu ne explică de ce proiectul este atât de intârziat, ci aruncă cu acuze spre vinovați imaginari.
În 2021, împreună cu echipa mea de la Ministerul Transporturilor, am discutat în mod repetat cu proiectanții centurii Cluj, i-am invitat la compania de drumuri pentru a bate în cuie soluțiile tehnice, iar specialiștii din CNAIR au mers la Cluj pentru a accelera aceste etape.
Mi-aș fi dorit din toată inima ca acest proiect major pentru Cluj în valoare de 800 de milioane de euro să fie mult mai avansat și să poată fi inclus pentru finanțare europeană prin PNRR.
Însă cerințele Comisiei Europene au fost extrem de clare: proiectele trebuie finalizate cel târziu în 2026. Nu puteam să argumentez că un proiect pentru care doar studiile durează 4 ani va fi licitat și construit în următorii 4 ani.
Finalizarea PNRR a fost un proces extrem de complex, cu mii de ore de muncă cu un rezultat pe care mi l-am dorit 100% profesionist și nu populist. Iar Clujul pot spune că este printre cele mai bine finanțate zone din România prin PNRR: Autostrada A3 Transilvania Cluj Napoca - Zalău, modernizarea magistralei de cale ferate Cluj Napoca - Oradea, metroul M1 din Cluj sau lucrări de ridicare de restricții de viteză pe magistralele feroviare Cluj Napoca - Dej - Baia Mare/Beclean, Cluj Napoca - Teiuș.
Am găsit la vremea respectivă și soluția corectă de finanțare pentru centura Cluj: fonduri structurale “clasice”, Programul Operațional Transport 2022-2030. Domnul Boc știe asta pentru că i-am comunicat direct la vremea respectivă și mi-a dat dreptate că este soluția corectă.
În schimb, de la o vreme s-a apucat să îmi menționeze numele obsesiv și să arunce cu vina imaginară spre PNRR. Domnule primar, mai bine apucați-vă de treabă, că proiectele de infrastructură se fac cu muncă și seriozitate, nu cu gargară și populism'', a scris Drulă pe Facebook.