E oficial: Clujul dă doi vicepreşedinţi în PNL

E oficial: Clujul dă doi vicepreşedinţi în PNL
Norica Nicolai (foto stânga) şi Horea Uioreanu (foto dreapta) au fost aleşi, la pachet cu preşedintele Crin Antonescu, vicepreşedinţi ai PNL. Clujul îşi menţine norma de trei reprezentanţi în Biroul Politic Central (BPC), liderul PNL Cluj, devenind, potrivit noului statut, membru de drept al conducerii de vârf a partidului.

Aşa cum Marius Nicoară anticipa, atât preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu, cât şi europarlamentarul Norica Nicolai şi-au găsit loc pe lista celor 31 de vicepreşedinţi ai lui Antonescu, astfel încât, pentru prima oară, liberalii au printre vicepreşedinţi doi membri ai organizaţiei PNL Cluj. Dacă Nicolai va fi responsabilă cu afacerile europene, relaţiile cu ALDE şi Internaţionala Liberală şi coordonarea grupului parlamentar din PE, Uioreanu va fi unul din cei 16 vicepreşedinţi cu atribuţii de coordonare la nivel regional. „Toţi cei 16 vom avea atribuţii de coordonare pe mai multe judeţe, matematica spunând că, în medie, vom răspunde fiecare de câte trei judeţe. Care vor fi acestea se va decide în prima şedinţă a noului BPC, dar cu siguranţă, în ceea ce mă priveşte, Clujul va fi unul dintre ele", a explicat Uioreanu. El a precizat că este primul clujean get-beget ajuns vicepreşedinte PNL după 1989. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) spune că nou sa poziţie ar putea aduce unele avantaje şi pentru judeţul nostru. „Cel mai important mi se pare faptul că, pentru prima oară, se pune baza pe aleşii locali (toţi preşedinţii de CJ şi primarii de municipii reşedinţă de judeţ sunt membri de drept în BPC - n. red.). În sfârşit sunt apreciaţi cei cu voturi în spate, iar preşedintele Crin Antonescu va primi informaţii mult mai corecte de la cei aflaţi foarte aproape de cetăţean. În plus, faptul că voi sta la masă cu toţi miniştrii (şi aceştia sunt membrii de drept în BPC - n. red) mă va ajuta să strâng relaţiile cu aceştia şi sper că din acest lucru Clujul va obţine avantaje", a declarat Uioreanu.

 

Comenteaza