Elena Udrea, despre suspendarea lui Florian Coldea: "Acum se dovedeşte că am avut dreptate"
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Ian 2017, 14:05
- Politica
- Ascultă știrea
Într-o postare pe Facebook Elena Udrea amintește că "acum fix doi ani, pe 30 ianuarie 2015, am spus in fatidicul interviu de la Hotnews, pentru prima data, ca exista un general SRI, Coldea, care conduce Romania, prin teroarea catuselor din mana lui Kovesi.
Ca cei doi actioneaza mafiot, ca sunt beneficiari de bunuri si avantaje in mod ilegal, ca au relatii nepermise chiar ilegale cu oameni de afaceri si politicieni, ca intervin in afaceri, politica, decid cine conduce institutiile, cine candideaza, cine castiga alegerile, cine e liber cine nu etc".
Udrea spune și că "a doua zi au urmat 7 cereri, de retinere si arestare preventiva, intr-o reactie furibunda a celor doi, denumiti Binom de catre Ion Cristoiu in lunile care au venit. M-au bagat 8 zile apoi inca 72 in puscarie, au incercat sa ma mai aresteze o data, a treia oara, dupa 6 luni dupa ce ma eliberasera (...) Demiterea lui Coldea este inceputul. Trebuie sa urmeze repararea abuzurilor comise de sistemul represiv construit de acest om si cei de langa el, care au făcut mai mult rău ţării decât oricare politician de după Revoluţie", mai spune fostul ministru.
Ieri, în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, în înregistrările apărute în spațiul public, SRI anunţa că a fost constituită o comisie de verificare a acestor informații. Până la finalizarea anchetei, prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, a fost suspendat, fiind pus la dispoziţia directorului structurii, Eduard Hellvig.