Eurodeputatul Daniel Buda sesizează Comisia Europeană în cazul contribuţiilor pentru contractele part-time
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Iul 2017, 19:13
- Politica
- Ascultă știrea
Liderul PNL Cluj care este europarlamentar şi membru PPE a criticat în termeni duri recenta măsură luată de Guvernul Tudose legat de plata acestor contribuţiii sociale.
"Domnilor Dragnea şi Tudose, cine credeţi că va înţelege de la Bruxelles de ce un angajator va trebui să plătească asigurările sociale ale salariaţilor pentru 8 ore deşi aceştia muncesc 4 ore? Guvernarea socialistă şi de tip comunist, în loc să relaxeze condiţiile fiscale pentru angajatori astfel încât să putem avea o creştere a numărului locurilor de muncă observăm că, din păcate, prin măsurile luate, Guvernarea stalinistă a găsit de cuviinţă să îi taxeze extrem de dur pe cei care se chinuie să îşi menţină afacerile pe linia de plutire, într-un sistem cu o fiscalitate excesivă şi care, mai departe, se dovedeşte a fi un duşman al mediului de afaceri", a declarat Daniel Buda.
Preşedintele PNL Cluj afirmă că această decizie duce la situaţii absurde: "Instituirea obligaţiei în sarcina angajatorilor de a plăti asigurările sociale şi nu numai pentru cei cu timp de muncă parțial duce la situaţii absurde care obligă angajatorii să achite asigurările sociale pentru 8 ore deşi angajatul poate să deţină contracte part-time la mai multe firme, ceea ce duce practic la încasarea de la fiecare societate de către nemernicul stat a unor sume nedatorate care vor fi aferente la 24 de ore dacă angajatul lucrează la 3 firme câte 2 ore".
Potrivit preşedintelui PNL Cluj, "şi procesul absorbţiei fondurilor europene va fi extrem de afectat deoarece foarte mulţi beneficiari ai fondurilor europene au angajaţi part-time în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul începerii derulării acestor proiecte şi care acum se văd puşi în situaţia imposibilă de a finaliza proiectele din cauza fondurilor insuficiente".
"Din păcate, nici domnul Tudose, nici domnul Dragnea nu înteleg nimic din economia de piaţă decât din economia socială. În aceste condiţii, voi sesiza preşedintele Comisiei Europene, pe domnul Jean-Claude Juncker, cu privire la această situaţie singulară în Europa și în același timp inacceptabilă", a conchis europarlamentarul Daniel Buda.