Europarlamentar român: Clujul să organizeze două reuniuni ale miniştrilor din ţările UE

Europarlamentar român: Clujul să organizeze două reuniuni ale miniştrilor din ţările UE
Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan a propus ca şedinţe ale reuniunilor de miniştri ai UE să aibă loc în mai multe oraşe ale ţării printre care şi Clujul.

"Guvernului României i-au trebuit săptămâni întregi să ia prima decizie organizatorică referitoare la Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar decizia este una greșită! Guvernul a decis ieri ca, pe durata președinției române a Consiliului Uniunii Europene, să organizeze toate reuniunile de miniștri ce trebuie organizate în țara noastră într-un singur loc: la București, în Palatul Parlamentului. Este o mare greșeală!", a afirmat, pe Facebook, eurodeputatul Mureşan.

Politicianul PMP a adus şi câteva argumente în susţinerea ideii sale.

"Este o mare greșeală, deoarece președinția Consiliului UE este o mare oportunitate pentru a arăta Europei întreaga noastră țară, nu doar Palatul Parlamentului. Reuniunile trebuie organizate în mai multe orașe ale țării.
-Guvernul ne va spune că este mai simplu și mai ieftin să organizeze totul în Palatul Parlamentului.
-Eu spun că președinția română a Consiliului nu este doar o serie de reuniuni care trebuie organizate pentru a scăpa de ele, ci este o oportunitate de a ne prezenta țara Europei.
-Eu spun că eventualele costuri suplimentare ale organizării reuniunilor în provincie sunt bani bine investiți și se vor întoarce înzecit în economia acelor orașe: la o reuniune vin 28 de miniștri, fiecare cu câțiva consilieri, personal al ambasadelor, al Comisiei Europene, al Consiliului și sute de jurnaliști. Aceștia vor deveni ambasadori ai orașelor pe care le văd și vor atrage după ei alți turiști. Bucureștiul îl cunoaște deja toată lumea", a explicat Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul PMP a propus şi un program al acestor reuniuni ale miniştrilor din ţările membre UE:

"-Timișoara, reuniunea miniștrilor de finanțe si ai guvernatorilor băncilor naționale
-Cluj, reuniunea miniștrilor competitivității și telecomunicațiilor
-Constanța, reuniunea miniștrilor apărării
-Brașov, reuniunea miniștrilor mediului. La Brașov s-a organizat în trecut cu succes o reuniune a tuturor miniștrilor apărării din NATO.
-Iași, reuniunea miniștrilor afacerilor externe
-Sibiu, reuniunea miniștrilor de justiție
-Timișoara, reuniunea miniștrilor de educație
-Cluj, reuniunea miniștrilor agriculturii
-Constanța, reuniunea miniștrilor de transport și energie
-Iași, reuniunea miniștrilor muncii
-Brașov, reuniunea miniștrilor industriei."

Siegfried Mureşan a mai desfiinţat şi un alt posibil argument al Guvernului României pentru organizarea tuturor acestor reuniuni la Bucureşti, şi anume lipsa legăturilor aeriene din provincie.

"Eu spun că orice aeroport care are un zbor spre Viena sau München este suficient. De acolo se ajunge rapid și direct în orice colț al Europei. Miniștrii UE nu au nevoie de atâta lux cât crede PSD-ul. Eu am participat la reuniuni ale miniștrilor de finanțe la Wroclaw (Polonia), Nicosia (Cipru) sau Vilnius (Lituania). Niciunul din aceste orașe nu avea mai multe legături decât Cluj, Timișoara sau Iași, iar miniștrii au fost toți prezenți. (...) Așa se pune România pe harta Europei! Așa se aduce Europa aproape de români!", a mai arătat europarlamentarul român.
Amintim că România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primele 6 luni ale anului 2019.

 

Comenteaza