Europarlamentarul Daniel Buda: „Fermierii trebuie să fie plătiți corespunzător pentru devoltarea unor practici ecologice și durabile”

Europarlamentarul Daniel Buda: „Fermierii trebuie să fie plătiți corespunzător pentru devoltarea unor practici ecologice și durabile”
| Foto: Facebook.com/MEPDanielBuda

Europarlamentarul clujean a avut o intervenție în Parlamentul European în cadrul reuniunii Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Liderul PNL Cluj susține că fermierii trebuie să fie plătiți corespunzător pentru devoltarea unor practici ecologice și durabile astfel încât aceștia să poată rezista pe piață. De asemenea, europarlamentarul clujean a explicat ce înseamnă strategia „De la fermă la consumator”.

„În cadrul reuniunii Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte sunt, am participat la o dezbatere comună AGRI-ENVI pe marginea strategiei „De la fermă la consumator” pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic.

Strategia „De la fermă la consumator” va pune bazele unui sistem alimentar durabil, dar în același timp trebuie să ducă la creșterea sau cel puțin la menținerea veniturilor agricultorilor și consolidarea competitivității fermierilor europeni.

În intervenția pe care am avut-o în cadrul reuniunii, am subliniat faptul că fermierii se confruntă cu o serie de provocări, începând de la veniturile reduse încasate în comparație cu alte sectoare, concurența neloială generată de importul produselor din afara UE, dar și schimbările climatice.

Fermierii reprezintă parteneri în lupta pentru conservarea biodiversității, însă trebuie să fie plătiți corespunzător pentru dezvoltarea unor practici ecologice și durabile astfel încât aceștia să poată rezista pe piață”, se arată într-o postare pe rețelele de socializare.

Intervenția lui Daniel Buda în Parlamentul European:

„Aprecieri pentru munca foarte bună depusă de raportori. Obiectivele noastre în materie de mediu sunt stabilite în Pactul Ecologic European și Strategia Farm to Fork. Trebuie însă să avem în vedere unele realități din teren incontestabile atunci când ne asumăm atingerea anumitor obiective. Astăzi, veniturile fermierilor sunt la jumătate comparativ cu veniturile din alte sectoare economice. În acelasi timp, fermierii se confruntă cu produsele din afara UE care nu respectă aceleași standarde de calitate, ceea ce înseamnă o concurență profund neloială.

Pe de altă parte, avem o degradare a biodiversității și date care ne arată că peste jumătate din populația adultă este supraponderală. În mod paradoxal, 33 de milioane de europeni nu-și permit o masă de calitate nici măcar o dată la două zile.

În acest context, ambițiile pe care le are Comisia Europeană în materie climatică trebuie să aibă în vedere faptul că sectorul agricol este un partener solid în această direcție și nicidecum nu este un factor care să determine schimbări climatice. Fermierii trebuie însă să fie plătiți pentru devoltarea unor practici ecologice și durabile astfel încât aceștia să poată rezista pe piață.

Mai mult, trebuie să ne asigurăm că și consumatorii își permit să cumpere aceste produse ecologice. Nu putem să dăm fermierilor sarcini suplimentare fără ca ei să fie plătiți corespunzător! A face acest lucru, ar însemna să-i condamnăm la faliment. În același timp, consumatorii ar deveni dependenți de produsele importate din afara UE care, așa cum am spus, sunt mult sub standardele europene!”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

loading...
Comenteaza