Fostul preşedinte al CJ Cluj: costurile pentru centura de ocolire deest au ajuns la aproape 200 milioane de euro

Fostul preşedinte al CJ Cluj: costurile pentru centura de ocolire deest au ajuns la aproape 200 milioane de euro
Senatorul Marius Nicoară, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, spune că centura de ocolire a Clujului este o "gaură neagră".

">

Centurile de ocolire ale municipiului Cluj-Napoca au devenit "găuri negre", sunt "o ruşine şi reprezintă jafuri din banii publici", crede fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, actual senator. Acestaa depus ieri o interpelare ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, căreia îi cere un raport oficial privind sumele cheltuite pentru centura Apahida - Bulevardul Muncii.

„Deşi conform declaraţiilor oficiale lucrările executate până în prezent au costat peste 150 de milioane de euro, am informaţii potrivit cărora în realitate, s-a cheltuit mult mai mult, centura Vâlcele - Apahida si centura Apahida - Bdul Muncii a înghiţit până acum peste 200 de milioane de euro", a arătat Nicoară, care subliniază că lucrarea a fost licitată iniţial la 64 de milioane de euro. În consecinţă, la o triplare a costurilor beneficiarul - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - ar fi trebuit să rezilieze contractul "şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi de această depăşire, şi să organizeze o nouă licitaţie".

El spune, după vizita de ieri a premierului Emil Boc pe centura de ocolire Est, că se declară "siderat" de atitudinea premierului.

"Fostul primar ne minte încă o dată că centura va fi finalizată curând. Din păcate, cred că nimeni nu îşi mai aminteşte a câta oară face Boc această promisiune, dar centura de nord, la fel ca şi centura Vâlcele - Apahida au devenit găuri neagre, în care se scurg banii de la buget. Marile "realizări" ale fostului primar Boc sunt o ruşine şi reprezintă jafuri din banii publicii", a arătat Nicoară.

Comenteaza