Liderii PDL Cluj sunt împărţiţi în trei aripi, când vine vorba de şefia partidului VIDEO

Liderii PDL Cluj sunt împărţiţi în trei aripi, când vine vorba de şefia partidului VIDEO
Cel mai nou competitor, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, are susţinerea "reformiştilor" din partid, grupare reprezentată la Cluj de Adrian Papahagie. Dacă Udrea are susţinerea celor mai mulţi dintre democrat liberalii Clujeni, nu este exclus ca şi Vasile Blaga să obţină voturi din delegaţia pe care Clujul o va trimite la congresul din 23 martie.

Senatorul PDL Alin Tişe va evalua fiecare moţiune în parte şi abia apoi îşi va forma o opţiune de vot.

"Indiferent câte moţiuni sunt, important este ca partidul să rămână unit şi să aleagtă soluţia cea mai bună. Eu salut intrarea a aşa zisei moţiuni a reformiştilor, susţinută de un număr de tineri", a spus Tişe.

Vicepreşedintele PDL Cluj, Petru Călian, şi-a declarat sprijinul pentru Elena Udrea. Cu toate acestea, fostul deputat crede că ar trebui să apară în competiţie cât mai multe candidaturi.

"Eu salut şi această candidatură care întăreşte competiţia, ceea ce este de bun augur şi sper ca până la capăt să avem aceste moţiuni şi să nu se retragă nimeni din competiţie", a delcarat Petru Călian, vicepreşedinte PDL Cluj.

Semnatar al moţiunii "Reformiştii", Adrian Papahagi nu vede altă variantă la şefia PDL decât Monica Macovei.

"Cred că există o a treia cale a celor care doresc o viziune cu adevărat curajoasă pentru PDL care să nu însemne alipirea noastră în mod jalnic la PSD sau la PNL", a declarat Adrian Papahagi.

Până în acest moment, şi-au anunţat candidatura la şefia PDL actualul preşedinte Vasile Blaga, deputatul Elena Udrea şi europarlamentarul Monica Macovei.

 

Comenteaza