Liderul PNL Cluj, prima reacție după decizia CCR: „Nu putem construi o țară corectă dacă protejăm vechile privilegii”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 10:40
- Politica
- Ascultă știrea

Europarlamentarul Daniel Buda este de părere că reforma pensiilor de serviciu nu este un atac la magistrați, ci o chestiune de echitate.
Liderul liberalilor clujeni mai spune că PNL respectă decizia CCR, dar va continua reforma statului și eliminarea privilegiilor.
„CCR a dat o decizie juridică, nu una dorită de cetățeni. PNL respectă decizia, dar rămâne consecvent în reforma statului și în eliminarea privilegiilor. Reforma pensiilor de serviciu nu este un atac la magistrați, ci o chestiune de echitate.
Decizia Curții nu ne oprește, ne ajută să îmbunătățim cadrul legal și să facem reforma mai solidă și juridic. Aceasta nu e o luptă cu cineva, e o luptă pentru corectitudine. Partidul Naţional Liberal va relua măsurile în acord cu legea, dar fără să renunțe la principii.
Nu putem construi o țară corectă dacă protejăm vechile privilegii. PNL este de partea României care muncește, contribuie și respectă legea. Românii au nevoie de lideri care nu se ascund după decizii juridice, ci merg mai departe cu determinare. Premierul Bolojan face exact asta”, a transmis Daniel Buda.
CCR a decis, luni, că reforma pensiilor magistraților este neconstituțională deoarece Guvernul a adoptat legea fără a aștepta termenul legal de 30 de zile pentru obținerea avizului CSM.
Votul a fost de 5 pentru admiterea sesizării de neconstituționalitate și 4 pentru menținerea legii.