Liderul PSD Cluj: „Am fost printre cei care nu mi-am dorit alianța cu PNL”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 29 Noi 2021, 15:25
- Politica
- Ascultă știrea
Alexandru Cordoș, președintele interimar al organizației județene PSD Cluj, a fost printre social-democrații care n-au dorit să intre la guvernare cu rivalii liberali.
Cordoș susține că, și-a dorit ca social-democrații să meargă la președintele Iohannis cu o propunere proprie de premier, fiind partidul cu cel mai multe mandate din Parlament.
„Eu nu m-am poziționat niciodată în vreo tabără. Am încercat să fiu o persoană echilibrată. Totuși, am fost alături de cei care nu și-au dorit intrarea la guvernare cu PNL, dar am fost printre cei care am ridicat problema asupra faptului că ar fi trebui să avem o propunere de premier din partea PSD, la primele consultări de la Cotroceni.
Ulterior, mi-am dat seama că problemele se agravează, iar concluzia finală a fost că eram aproape obligați să facem acest pas. Am văzut în mesajele publice a celor de la PNL și PSD o schimbare de atitudine. Se observă că este ușor forțată, dar este firesc la ce s-a întâmplat în ultimii ani între cele două parți”, a declarat, la Realitatea FM, Alexandru Cordoș.
Liderul interimar al PSD Cluj susține că este unul dintre adepții alegerilor anticipate, în special în situațiile de criză, așa cum a fost România.
„Eu am fost adeptul alegerilor anticipate, și cred și acum în varianta aceasta pe termen lung. Întotdeauna, în situații de criză, deși sper că noi am depășit asta, alegerile anticipate reprezintă soluția. Noi am acceptat propunerea ca premierul să fie liberal, pentru că este clar că în negocieri câștigi și pierzi. Toată lumea trebuie să obțină ceva și să lase ceva, pentru că altfel nu este negociere. Am ales între măsurile sociale pentru România sau a avea premier.
În acest context, nu contează cine este prim-ministru. Contează foarte mult armonia dintre acesta și guvern. Pentru prima dată, cred că nu este cineva atât de puternic să conducă totul sau un grup de miniștri. Există o echipă care ar putea să ducă un program la bun sfârșit. Cred că 3 ani de zile este un scenariu foarte bun”, a afirmat Cordoș.
Social-democratul clujean cred că programul de guvernare, care a rezultat din negocierile dintre cele trei partide (PSD-PNL-UDMR), reprezintă ceva de bun augur pentru România.