Mircea Abrudean, reacție după propunerea ca vicepreședinte în echipa lui Bolojan: „După 24 de ani în PNL Cluj, înseamnă responsabilitate și consecvență”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:11
- Politica
- Ascultă știrea
Mircea Abrudean, propus vicepreședinte în echipa de conducere a lui Ilie Bolojan.
Mircea Abrudean, propus vicepreședinte în echipa de conducere a PNL condusă de Ilie Bolojan, a transmis un mesaj în care își exprimă susținerea pentru moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și pentru direcția propusă de noua echipă.
Acesta afirmă că se declară onorat să facă parte din echipa propusă de Ilie Bolojan și să contribuie, din poziția de vicepreședinte, la procesul de modernizare și consolidare a partidului.
„Sunt onorat să fac parte din echipa propusă de Ilie Bolojan pentru conducerea Partidului Național Liberal și să contribui, din poziția de vicepreședinte, la un proiect de modernizare și consolidare a partidului.
Moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” propune o direcție bazată pe seriozitate, competență și respect pentru valorile liberale care au construit de-a lungul timpului identitatea PNL.
Experiența, rezultatele și modul de lucru ale lui Ilie Bolojan reprezintă garanția că Partidul Național Liberal poate deveni mai puternic și mai conectat la așteptările românilor.
După 24 de ani ca membru al partidului, într-una dintre cele mai puternice filiale, PNL Cluj, acest pas înseamnă pentru mine în primul rând responsabilitate și consecvență în tot ceea ce am făcut în acești ani.
Le mulțumesc colegilor pentru încredere. Ne vedem mâine la Congresul Extraordinar al PNL”, a transmis Mircea Abrudean.











