Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare

Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare
Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, format din preşedintele Mihai Ionuţ Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Pistol, a decis să confişte de la fostul deputat PSD Miron Mitrea suma de 327.928 de lei. Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei din 15 octombrie 2014, dată de un complet de trei judecători de la ICCJ.

Alături de el a fost condamnată Irina Jianu, care a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită. Decizia de vineri a instanţei supreme este definitivă, Miron Mitrea şi Irina Paula Jianu urmând să fie încarceraţi.

Miron Mitrea le-a spus magistraţilor, la ultimul termen de judecată, că regretă imaginea pe care şi-a făcut-o în faţa procurorilor.

"Regret că procuratura se referă la comportamentul meu. Am demisionat la momentul respectiv pentru a da posibilitatea începerii urmărării penale în cazul meu, în schimb regret că nu a fost găsit procesul verbal de confruntare în care Sergiu Sechelariu recunoaşte că a primit un miliard de lei vechi de la mine. Nu am făcut nicio faptă penală", a spus Mitrea, în ultimul cuvânt.

Procurorul de şedinţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a reiterat acuzaţiile care i se aduc lui Miron Mitrea, a prezentat din nou probele cu care anchetatorii au dovedit aceste fapte şi a arătat că, în raport de acest probatoriu, dar şi de calitatea pe care o avea Mitrea la momentul săvârşirii faptelor, se impune o majorare a pedepsei de doi ani de închisoare cu executare, stabilită de prima instanţă de judecată, informează Mediafax.

În 15 octombrie 2014, instanţa supremă l-a condamnat pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004 şi parlamentar PSD la data trimiterii în judecată, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Instanţa l-a achitat pe Mitrea pentru instigare la fals şi a mai dispus încetarea procesului penal în cazul său pentru uz de fals. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus confiscarea a 169.440 de lei de la Mitrea şi a fost menţinut sechestul asigurător pus de procurori.

Irina Paula Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită.

Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că lucrările de construcţii, amenajare şi dotare au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

Comenteaza