Nicolae Ciucă, desemnat de conducerea PNL să candideze la alegerile prezidențiale

Nicolae Ciucă, desemnat de conducerea PNL să candideze la alegerile prezidențiale
| Foto: digi24.ro

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, joi, că Biroul Politic Naţional al partidului l-a desemnat drept candidat pentru alegerile prezidenţiale, urmând ca această decizie să fie aprobată de Consiliul Naţional.

Liberalul a precizat că PNL a intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte campania electorală, până la finele anului, pe cele două componente, campania pentru prezidenţiale şi pentru parlamentare.

"Biroul Politic Naţional în şedinţa de astăzi şi-a desemnat candidatul care va intra spre aprobare în Consiliul Naţional. Eu voi fi cel care voi candida la Preşedinţia României. Le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru încredere şi am convingerea că doar împreună cu dumnealor, doar împreună cu toţi membrii PNL vom reuşi să intrăm în turul doi şi vom reuşi să câştigăm alegerile prezidenţiale", a declarat Ciucă, după şedinţa desfăşurată la Palatul Parlamentului. 

Liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a fost și el prezent la ședința de la București.

„Cel mai important lucru a fost stabilirea calendarului pentru alegerile prezidențiale și votul unanim dat către Nicolae Ciucă ca și candidat la președinția României. Am mai discutat despre chestiunile economice, despre pensii, taxe, ș.a.m.d.. Pe noi ne interesează politicile la nivel național pentru oameni. Nu am avut timp să discutăm despre atacurile PSD-ului”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Daniel Buda.

Comenteaza