Ovidiu Cîmpean: „În loc să sprijine interesele României, George Simion preferă să lovească în orice inițiativă care nu-i aparține”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 26 Mar 2025, 16:09
- Politica
- Ascultă știrea

Parlamentarul clujean susține că România are nevoie de lideri care construiesc, nu care sabotează.
Afirmațiile deputatului PNL Cluj vin în contextul suspendării pe termen nelimitat a includerii României în programul Visa Waiver de către SUA. Odată apărută vestea în spațiul public, George Simion, liderul AUR, pare că se bucură de acest insucces al țării.
„România are nevoie de solidaritate, nu de sabotaj politic.
În timp ce România luptă pentru eliminarea vizelor pentru SUA – un obiectiv național susținut de toți cei care gândesc românește – George Simion sabotează eforturile diplomatice cu o atitudine de-a dreptul toxică: «cu cât mai rău pentru țară, cu atât mai bine pentru el». În loc să sprijine interesele României, Simion preferă să lovească în orice inițiativă care nu-i aparține. O face sistematic, din pur calcul electoral.
Români are nevoie de lideri care construiesc, nu care sabotează. Nu poți să vrei să fii președintele acestei țări și, în același timp, să-ți dorești eșecul ei pe scena internațională. Pentru mine, ca deputat PNL, solidaritatea națională în jurul marilor obiective este esențială. Este o chestiune de respect pentru cetățeni și pentru viitorul nostru în familia occidentală.
SUA este aliatul nostru strategic. Vizele trebuie eliminate, nu folosite ca muniție politică”, a transmis Ovidiu Cîmpean.