Papahagi vrea să-şi facă un nou partid

Papahagi vrea să-şi facă un nou partid
Indiscutabil, marea performeră a alegerilor clujene este Monica Macovei, candidatul independent clasat al treilea deasupra candidatului UDMR, sau a unor nume precum Călin Popescu-Tăriceanu sau Elena Udrea. Cu toate acestea, omul său de bază în Cluj, Adrian Papahagi, nu este mulţumit.

 

Macovei s-a clasat a treia în preferinţele clujenilor atât la nivel de judeţ, cât şi de municipiu. Mai mult chiar, cu 11,87%, ea s-a clasat la numai şase procente în urma lui Victor Ponta în Cluj-Napoca. În ciuda acestor rezultate, Papahagi rămâne dezamăgit. „Sincer, rezultatul obţinut pe ţară e dezamăgitor, deşi, realist vorbind, e foarte greu pentru un independent să obţină un scor mare, având foarte puţini reprezentanţi în secţiile de votare, având o finanţare la nivel de ţară probabil cât e finanţarea unui partid într-un judeţ.

N-am avut nici purtători de mesaj, cum am fost eu, la Cluj, în fiecare judeţ. S-a demonstrat, însă, că Monica Macovei a adus un electorat suplimentar, care altfel n-ar fi votat, studenţi, intelectuali, IT-işti, n-a luat din electoratul dreptei. S-a mai văzut o diferenţă foarte mare, cum a fost şi la Cluj, între electoratul urban şi cel rural, la care mesajul nostru n-a reuşit să ajungă.

E clar acum că există un electorat de 10-12% reformist şi, prin excelenţă, urban. E nevoie acum de construirea unei structuri. Cred că formarea unu nou partid depinde de feedback-ul pe care îl vom primi din teritoriu, chiar şi un partid mic de 5-7%, de nişă, dar reformist, care să pună presiune pe dreapta, nu un partid-balama, ci un partid de valori. Noi speram să obţinem un 7-10% pe ţară şi probabil că, dacă era peste tot organizarea de la Cluj, ăsta ar fi fost rezultatul.

Oricum, Monica Macovei a fost mai mare decât UDMR la Cluj, iar pe ţară mai mare decât PMP, care, dacă ar fi fost un partid reformist, lua 10-12%. Referitor la ce urmează, cred că e esenţial să creăm un baraj împotriva lui Victor Ponta. Personal, am declarat public că n-am ici o problemă să-l votez pe Klaus Iohannis, nu din entuziasm, ci din realism", a declarat Papahagi.

 

Comenteaza