Parlamentarii AUR vor ca masca să nu mai fie obligatorie. Au depus și amendament
Trei deputaţi AUR au depus un amendament la Ordonanţa de Urgenţă privind obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile publice.
Trei deputaţi AUR, Raisa Enachi, Ringo Dămureanu şi Goergel Badiu, au depus un amendament la Ordonanţa de Urgenţă care prevede, prin ordin al ministrul Sănătăţii şi al ministrului de Interne, instituirea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice, pe timpul stării de alertă, relatează Mediafax.
Amendamentul înaintat de cei de la AUR cere ”limitarea purtării măştii la spaţiile închise şi instituţii publice. Suntem singurul partid parlamentar care îşi asumă lupta cu măsurile abuzive şi exagerate luate de actualul guvern”, au scris cei de la AUR într-o postare pe Facebook, pe pagina partidului. Acum actul normativ se află în dezbatere în Camera Deputaţilor.