Parlamentul a legiferat ordonanţa „primari pentru Ponta”

Parlamentul a legiferat ordonanţa „primari pentru Ponta”
Cu minimum de voturi posibile, 86, Senatul a adoptat legea de aprobare a controversatei ordonanţe de urgenţă nr. 55, care a dat liber, pentru o lună şi jumătate, la racolat primari. Cum era de aşteptat, aproape singurul receptacul de primari-migratori fusese PSD.

 

După ce Camera Deputaţilor a respins transformarea OUG nr. 55 în lege, votul decisiv a aparţinut Camerei superioare. Senatul are 171 de membri, situaţie în care aritmetica spune că jumătate plus unu înseamnă 86 de voturi. Fix 86 de oameni a reuşit să mobilizeze puterea la vot pentru a-şi legifera ordonanţa traseiştilor. Cel mai vehement contestatar al ordonanţei a rămas senatorul PNL Alin Tişe.

„Vorbim de o ordonanţă neconstituţională pentru că afectează o lege organică, pe care o suspendă, în plus încalcă dreptul partidelor de a se asocia şi de a rupe asocierile. Este o crimă administrativă, este cel mai periculos act cu care guvernul a lovit administraţiile publice locale. Din păcate, majoritatea PSD a legiferat prostituţia politică, discreditând parlamentul, pe care l-a transformat într-un club al proxenetismului politic. Este încă o dovadă a faptului că acest guvern PSD n-are nimic în comun cu legalitatea şi ordinea constituţională şi cu cât vor sta mai mult la guvernare, cu atât mai mult ţara va fi împinsă spre dezastru. Vom ataca la Curtea Constituţională această lege", a declarat Tişe.

Nici colegul său de partid, senatorul Marius Nicoară, nu are mai multe cuvinte de laudă la adresa acestui act normativ. „Din punctul nostru de vedere, al liberalilor, aceasta este cea mai imorală lege votată vreodată de la instaurarea democraţiei în România. Nu cu mult timp în urmă Victor Ponta cerea excluderea parlamentarilor care migrează de la un partid la altul şi iată ce a promovat acum", a comentat Nicoară.

Nici reprezentanţii UDMR în Camera superioară nu au votat legea de aprobare a OUG nr. 55. „PSD a votat această lege, şi-a adus inclusiv miniştrii la vot. Noi ne-am abţinut pentru că de 24 ani, fie că am fost la guvernare sau în opoziţie, am fost împotriva acestui tip de legi. Roata se învârte, ajungi în opoziţie şi constaţi că au fost decizii greşite, vezi votul uninominal, vezi traseismul.

Când e vorba de credibilitatea unei instituţii cum e Senatul, trebuie să te gândeşti mai profund înainte de a promova asemenea legi. Oricum ordonanţa şi-a făcut efectul, dar ar fi bine când vor mai avea astfel de propuneri pe care le vor regreta mai târziu, să gândească mai bine şi să ne asculte pe noi (pe UDMR, n. red.) că nu vorbim prostii", susţin aceştia. Senatorul PSD Alexandru Cordoş n-a putut fi contactat.

În urma ordonanţei traseiştilor, în judeţul Cluj PNL a pierdut patru primari, dintre care trei au trecut la PSD (din Sânmărtin, Bobâlna şi Jichişu de Jos), în vreme ce primarul din Sănduleşti a rămas independent. Trei viceprimari au schimbat partidul (cel din Căşeiu, trecut la PSD, cel din Ciucea, migrat la PNM şi cel din Apahida, rămas independent) şi mai mulţi consilieri locali, majoritatea migraţi la PSD şi PNM. De aceeaşi ordonanţă au profitat şi trei consilieri judeţeni: Valentin Pop, care a dat PPDD pe PNM, Rareş Rusu, care a migrat de la PDL la PMP şi Andreea Morar, ex-PDL, care a decis să rămână independentă.

 

Comenteaza