Persoanele din categoriile sociale vulnerabile vor putea dezvolta afaceri pe fonduri europene
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a spus, duminică, la Cluj, într-o conferinţă de presă, că a fost aprobată o finanţare de 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Potrivit ministrului pentru Dialog Social, finanţarea care vine din programul sectorial dezvoltarea resurselor umane are ca principal obiectiv incluziunea socială şi se referă, în primul rând, la acele categorii de persoane vulnerabile, respectiv persoane şi familii care au mai mult de doi copii şi sunt în situaţii difcile, persoanele cu dizabilităţi, persoanele de etnie romă, copiii aflaţi în situaţii de risc sau familiile monoparentale.
"Acestor categorii, care în acest moment sunt în zona asistaţilor sociali, prin această finanţare li se asigură posibilitatea de înfiinţare a unor unităţi de economie socială la care pot aplica şi pot să dezvolte diverse activităţi, care să permită integrarea persoanelor în activităţi economice cu caracter social, care să le valorifice aptitudinile pe care le au şi să le transforme din persoane asistate social în persoane care pot contribui la bugetul statului prin impozite şi taxe", a declarat Cristea.
Potrivit acesteia, înscrierile se pot face în perioada 28 iulie - 11 august, iar suma minimă care poate fi accesată pentru un proiect este de 50.000 de EURO.
"Aceste contractări pot fi făcute de către ONG-uri, furnizori de servicii sociale, precum şi de autorităţi ale administraţiei publice locale", a afirmat Cristea.