Politicienii clujeni pun oamenii înaintea câinilor

Politicienii clujeni pun oamenii înaintea câinilor
În ciuda protestelor apărătorilor animalelor, liderii locali susţin necesitatea eutanasierii pentru curăţarea străzilor.

Validarea legii care permite eutanasierea câinilor comunitari de către Curtea Constituţională a României a provocat noi proteste ale apărătorilor animalelor. Cu toate acestea, liderii principalelor formaţiuni politice clujene se declară mai degrabă apărători ai oamenilor înaintea maidanezilor. Legea a fost deja promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan e tranşant. „S-o spunem pe aia dreaptă: de N ani se tot vorbeşte de problema câinilor vagabonzi. Cred că a sosit momentul să rezolvăm, odată pentru totdeauna, această problemă", a declarat Lăpuşan.

Noul şef al liberalilor clujeni, Horea Uioreanu, spune că s-a ajuns la soluţia eutanasierii pentru că celelalte proceduri au fost realizate mai mult pe hârtie. „Această problemă a câinilor vagabonzi putea fi rezolvată până acum, dacă se făcea într-adevăr sterilizarea lor. Autorităţile locale serioase, din păcate, puţine, au rezolvat deja problema câinilor vagabonzi, majoritatea, care n-au făcut ce trebuia, au acum o problemă. Legea permite acum eutanasierea, nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie, dar e o formulă", a comentat Uioreanu.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, afirmă că viaţa oamenilor trebuie protejată înaintea vieţii câinilor. „Această problemă trebuie privită cu foarte mult echilibru. Dacă cei care manifestă acum în stradă ar fi adoptat câte un câine vagabond, poate că n-am fi avut vieţi curmate. În faţa unei ignoranţe statul trebuie să reacţioneze, iar adoptarea acestei legi, care a fost iniţiată de PDL în legislatura trecută era absolut necesară. Viaţa oamenilor trebuie protejată, chiar dacă asta înseamnă eutanasierea maidanezilor. Reamintesc, însă, că legea permite o alternativă, câinii pot fi adoptaţi. Doar dacă nu sunt adoptaţi în termen de 14 zile pot fi eutanasiaţi. Cei care protestează în stradă îi pot adopta, reducând astfel numărul celor care vor fi eutanasiaţi", a comentat Buda.

Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, crede că viaţa oamenilor e prioritară. „Eu iubesc animalele, dar deja sunt prea mulţi câini comunitari şi nu există un sistem bine pus la punct pentru rezolvarea acestei probleme. Din păcate, totul depinde de dimensiunile bugetelor locale. Personal, nu cred că e bine ca, după ce sunt adunaţi de pe străzi, câinii comunitari să fie returnaţi pe stradă. Pentru mine, un om e mai important decât un câine", a afirmat Mate.

 

Comenteaza