Premierul Cîțu, despre înlocuitorul lui Orban la șefia Camerei Deputaților: „Marți discutăm alternativele în PNL”

Premierul Cîțu, despre înlocuitorul lui Orban la șefia Camerei Deputaților: „Marți discutăm alternativele în PNL”
| Foto: national.ro

Noul președinte al PNL, prim-ministrul Florin Cîţu, a luat act de demisia lui Ludovic Orban din fruntea Camerei Deputaţilor şi a anunţat că liderii liberali vor decide ce strategie va urma partidul.

Ludovic Orban s-a ținut de cuvânt şi și-a trimis, luni, demisia de la Camera Deputaţilor la sediul PNL. Demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi fost trimisă prin intermediul unui „reprezentant”.

Anterior, fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a anunţat că demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi la dispoziţia noului preşedinte, Florin Cîţu, care o va depune la secretariatul Camerei de îndată ce PNL va avea din nou majoritate în Parlament.

Şedinţa conducerii PNL în care se va discuta despre demisia lui Orban va avea loc marţi. „Demisia este decizia unilaterală a celui care deţine funcţia, mâine discutăm alternativele, să vedem ce este mai bine pentru PNL”, a spus Florin Cîţu, noul preşedinte PNL.

Florin Cîţu a mai spus că nu ştie la ce s-a referit Ludovic Orban atunci când a anunţat că parteneriatul său cu preşedintele Klaus Iohannis s-a încheiat. „Nu există parteneriat pe persoană fizică, există un parteneriat între preşedinte şi partid”, a precizat Florin Cîţu.

Premierul a vorbit şi despre relaţia cu USR PLUS. „Oricând discutăm cu ei, dacă au această disponibilitate, noi ne vedem de guvernare”, a adăugat premierul.

Comenteaza