Foto Premierul Ciucă, întâlnire cu primarii din Cluj. Despre ce au discutat
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 20 Mai 2022, 15:10
- Politica
- Ascultă știrea
Prim-ministrul Nicolae Ciucă, ales președinte al PNL în luna aprilie a acestui an, este la prima întâlnire cu primarii liberali din județul Cluj, din postura de lider al partidului.
La ședința Colegiului Director Județean PNL Cluj de vineri au mai participat: ministrul de Interne, Lucian Bode, edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, șeful Cancelariei premierului, clujeanul Mircea Abrudean, primarii liberali din județ, consilieri județeni, dar și parlamentari.
Potrivit deputatului PNL Cluj, Sorin Moldovan, cei prezenți au profitat de posibilitatea de a îi adresa în mod direct premierului situațiile cu care se confruntă la nivel local și în același timp să îi prezinte posibile soluții pentru a continua într-un ritm accelerat dezvoltarea localităților din județul Cluj.
„Fondurile din PNRR și programul Anghel Saligny sunt instrumente financiare care ajută autoritățile locale să pună în aplicare proiecte ambițioase ce necesită o finanțare care depășește posibilitățile administrației locale. Județul Cluj este un model de bune practici unde se observă ceea ce se poate realiza atunci când aceste fonduri sunt utilizate în interesul cetățeanului”, a afirmat parlamentarul clujean.
La eveniment a participat și edilul liberal al comunei Florești, Bogdan Pivariu.
„S-au discutat probleme punctuale despre banii care trebuie să vină pe programul „Anghel Saligny” și PNRR. De asemenea, s-a discutat despre modalitățile de finanțare și de grăbirea finanțărilor pentru a ajunge în cel mai scurt timp banii la administrațiile locale pentru a putea demara proiectele pe care fiecare și le-a prevăzut.
Toate proiectele din Florești sunt importante, dar în ceea ce privește „Anghel Salingy” și PNRR, avem proiectul mare de canalizare, care ar dubla canalizarea în comună, mai avem asfaltări de drumuri, rețele edilitare, iluminat public, etc”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, edilul din Florești.