Prezidențiale 2019 | A treia zi de vot în diaspora. Peste 298.000 de alegători au votat în străinătate în primele două zile
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Noi 2019, 08:18
- Politica
- Ascultă știrea
În premieră, anul acesta românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a vota. În primele două zile de vot în străinătate, au votat un număr de peste 298.000 de români.
La ora 8.00 (ora României), 299.264 de alegători din străinătate au fost deja la vot, potrivit AEP.
Votul în străinătate
Urnele din străinătate s-au deschis pentru cea de-a treia zi de vot, astfel că, românii aflați peste hotera pot merge la urne duminică, 10 noiembrie 2019, între orele 7-21.
Există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.
Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în afara ţării indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări - domiciliaţi, rezidenţi sau turişti. Cei care au dorit să voteze la o secţie de votare din străinătate mai aproape de casă au avut posibilitatea să se înregistreze cu această opţiune pe portalul votstrainatate.ro, în această situaţie aflându-se 38.944 de alegători.
Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).