Prima sesiune a noii legislaturi, nefavorabilă buzunarelor parlamentarilor clujeni

Prima sesiune a noii legislaturi, nefavorabilă buzunarelor parlamentarilor clujeni
Potrivit propriilor declaraţii de avere, doar patru din cei 14 parlamentari de Cluj se pot lăuda cu un bilanţ financiar pozitiv după primele şase luni de mandat

Cu un plus în conturile şi investiţiile familiei de 25.000 de lei, şi o reducere a datoriilor de peste 3.400 de euro, deputatul PC Vicenţiu Irimie pare să se fi descurcat cel mai bine în plan financiar dintre toţi parlamentarii Clujului. La polul opus se plasează senatorul PDL Alin Tişe, cu un „minus în gestiune" de peste 160.000 de lei şi o creştere a datoriilor familiei cu peste 650.000 de lei.

Pe plus a încheiat prima sesiune parlamentară şi deputatul PNL Elena Uioreanu, cu un supliment în conturile şi investiţiile familiei de 30.500 de lei plus un autoturism cu valoare neprecizată, în condiţiile în care datoriile au rămas neschimbate. Alt deputat liberal, „paraşutatul" Radu Zlati n-a avut la începutul mandatului şi n-are nici acum conturi bancare sau investiţii care să însumeze peste 5.000 de euro - plafonul sub care conturile sau investiţiile nu trebuie declarate - în schimb, în primele sale şase luni de parlamentar a reuşit să-şi reducă nivelul datoriilor cu 1.000 de euro. În fine, ultimul parlamentar care a încheiat această sesiune pe plus e singurul cu vechime în parlament din cei patru, deputatul PSD Cornel Itu. Social-democratului nu i-au crescut conturile, ba chiar i-au scăzut cu 3.700 de lei, în schimb datoriile i s-au redus cu mai mult - 6.600 de lei, ceea ce poate fi catalogat drept un bilanţ pozitiv.

Cum spuneam, cu un minus cumulat de peste 800.000 de lei, senatorul PDL Alin Tişe e lider detaşat al celor care au pierdut din punct de vedere financiar în prima sesiune am noii legislaturi. Strict matematic, cea mai mare scădere a conturilor şi a portofoliului de investiţii - peste 1,8 milioane de lei - o înregistrează senatorul PNL Marius Nicoară, dar asta în condiţiile în care a vândut pe bursă acţiuni în valoare de două milioane de lei. Cum banii obţinuţi din tranzacţia respectivă nu se regăsesc, însă, sub formă de supliment în conturile senatorului iar datoriile şi le-a redus cu mai puţin de 350.000 de lei, bilanţul primei jumătăţi de an nu poate fi considerat unul pozitiv. O situaţie similară se înregistrează şi în cazul deputatului PSD Aurelia Cristea. În acelaşi interval de timp, ea a vândut un imobil în valoare de 550.000 de euro, însă mai puţin de o treime din sumă - aproximativ 700.000 de lei - se regăseşte suplimentar în conturile sale, în vreme ce datoriile i-au crescut cu 50.000 de lei. La sume mult mai mici, scenariul se repetă în cazul senatorului PSD Alexandru Cordoş, care a vândut un autoturism cu 5.000 de euro, dar conturile i-au crescut cu doar o cincime din suma respectiva (4.500 de lei), în condiţiile în care datoriile i-au rămas nemodificate.

Cu o datorie suplimentară de 48.000 de lei şi-a încheiat prima sa sesiune parlamentară deputatul PC Ioan Moldovan. Cu valori nemodificate ale conturilor şi datoriilor se laudă senatorul UDMR Laszlo Attila şi deputaţii Steluţa Cătăniciu şi Adrian Oros, ambii liberali, Adrian Gurzău - PDL şi Mate Andras Levente - UDMR. O menţiune specială se impune în cazul Steluţei Cătăniciu, care, în acest interval, a vândut un apartament în valoare de 20.000 de euro, dar nici în decembrie 2012, nici în iunie 2013 n-a declarat că ar avea vreun cont bancar, investiţie sau vreo datorie care să depăşească plafonul de 5.000 de euro.

 

Comenteaza