Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Băsescu a promulgat astăzi legea
- Scris de Ionel Lespuc
- 22 Iun 2011, 17:11
- Politica
- Ascultă știrea
Traian Băsescu a promulgat marţi legea privind alegerea primarilor întrun singur tur de scrutin.
"Astăzi am promulgat şi legea printr-un singur tur al alegerii primarilor. Pot să vă spun că am avut nişte semne de întrebare", a declarat Traian Băsescu.
El a mai susţinut că toate partidele au cerut promulgarea legii.
"Până la urmă este problema lor. Inclusiv USL, ieri (marţi - n.r.), în una din solicitările din adresa pe care mi-au dat-o, dincolo de hazlia propunere cu alegerile anticipate, hilară, una era alegerile locale pe noua lege", a precizat şeful statului.
Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată, la finele lunii mai, de Camera Deputaţilor, forul decizional, cu 174 de voturi "pentru", 110 voturi "împotrivă" şi trei abţineri.
Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor după ce Senatul l-a respins anterior.