Tișe, avertisment pentru conducerea PNL: „Partidul se poate transforma într-un dușman al oamenilor”

Tișe, avertisment pentru conducerea PNL: „Partidul se poate transforma într-un dușman al oamenilor”
| Foto: ZIUA de CLUJ

Președintele Consiliului Județean Cluj trage un semnal de alarmă în PNL și critică direcția actuală a partidului, despre care spune că riscă să se îndepărteze tot mai mult de electoratul său.

Alin Tișe critică direcția în care se îndreaptă PNL și avertizează că partidul riscă să își piardă electoratul dacă va continua cu majorări de taxe și impozite și cu măsuri pe care oamenii nu le înțeleg sau nu le pot suporta. Tișe susține că PNL trebuie să revină la ceea ce numește „dreapta productivă” și respinge ideea unei rupturi a partidului în două tabere.

Alin Tișe spune că nu are o problemă personală cu actuala conducere a partidului, ci cu direcția politică pe care aceasta o imprimă PNL.

„Eu consider că partidul se abate de la linia pe care o avem în statut și se duce mult prea mult într-o zonă în care nu avem electoratul nostru”, a declarat Tișe.

Liderul administrației județene clujene consideră că PNL s-a îndepărtat de electoratul său tradițional, pe care îl descrie drept „dreapta productivă”, formată din oamenii care muncesc, plătesc taxe și susțin economia.

„Consider că s-a abătut PNL-ul de la electoratul de bază, acea dreaptă productivă care ține țara pe umeri și care plătește taxe și impozite”, a spus Tișe.

În acest context, președintele CJ Cluj critică apropierea tot mai mare de USR și ideea unor liste comune sau chiar a unei fuziuni.

„Ei consideră că trebuie să meargă spre un pol cu USR-ul. De altfel, au și declarații publice, vor liste comune, candidat unic și așa mai departe”, a afirmat acesta.

„PNL se poate transforma într-un dușman al oamenilor”

Una dintre cele mai dure critici ale lui Alin Tișe vizează măsurile fiscale și reformele promovate de actuala guvernare. El avertizează că PNL riscă să fie perceput de populație drept partidul care doar majorează taxele și impozitele.

„Dacă continuăm cu măsuri de reformă pe care oamenii nu le înțeleg și care sunt împotriva intereselor oamenilor simpli, măsuri pe care oamenii nu le pot duce, nu le pot înțelege, nu le pot asimila, PNL-ul se poate transforma într-un dușman al oamenilor, să fie considerat un partid care dorește doar să mărească taxe și impozite”, a declarat Tișe.

Acesta susține că reforma statului nu trebuie confundată cu tăierile și majorările de taxe.

„A amesteca reforma cu tăierile, a amesteca reforma cu creșterea taxelor și impozitelor nu este corect din perspectiva liberală. Liberalismul economic nu înseamnă să mărești taxe și impozite. Liberalismul economic nu înseamnă să tai din salariile oamenilor”, a spus președintele CJ Cluj

În opinia sa, o reformă a sistemului bugetar ar trebui făcută gradual, fără diminuarea salariilor aflate deja în plată.

„Nu ne atingem de salariile în plată, dar într-un număr de unu, doi, trei ani așezăm salariile corect în România. Cel care are salariul mai mic crește mai mult. Cel care are salariul mai mare, dar nu ne atingem de el, îi crește mai puțin. Așa văd eu”, a explicat Tișe.

Tișe nu vrea ruperea PNL

Deși critică actuala direcție a partidului, Alin Tișe spune că nu susține o ruptură în PNL. Din contră, el consideră că taberele din partid ar trebui să găsească o formulă prin care să rămână împreună.

„Eu nu cred în ruperea acestui partid, pentru că am face dintr-un partid mic două partidulețe și mai mici. Astăzi partidul are 12%, să nu uităm de unde plecăm. Nu suntem partid de 50%”, a afirmat acesta.

Tișe susține că toate curentele din PNL ar trebui să aibă reprezentare în conducerea partidului, oferind drept exemplu situațiile din partidele europene în care două tabere au împărțit proporțional puterea.

„Eu cred într-un altfel de PNL, care să unească aceste curente, nu într-un partid divizat. Nu sunt de partea niciunei tabere. Își au locul toți în acest partid. Partidul nu înseamnă «plecați acasă voi să venim noi»”, a spus Tișe.

Acesta consideră că PNL trebuie să își regăsească identitatea și să se adreseze din nou antreprenorilor și oamenilor activi din economie.

„Mi-ar plăcea să întreb un om de afaceri din România care este partidul care se luptă pentru interesul tău economic și să-mi spună, fără să stea pe gânduri, PNL. Sau oamenii activi, de la unul care are o plăcintărie până la cel care are un butic sau o clinică medicală, să spună: care este partidul care se luptă pentru taxe și impozite mai mici în România? Să spună PNL. Uite, asta mi-aș dori de la PNL. Fără multă filozofie”, a declarat președintele CJ Cluj.

„Nu am niciun plan politic pentru 2028”

Întrebat despre planurile sale pentru următoarele alegeri, Alin Tișe spune că, în acest moment, nu are un proiect politic pentru 2028 și că nu urmărește o anumită funcție.

„Eu îmi doresc să fiu sănătos în 2028. Și, dacă s-ar putea, acest partid, așa cum este el mărunțel astăzi, să ajungă într-un final partidul care să unească toate curentele din el, toate taberele și să fie acel partid care ajută, care unește românii care sunt astăzi dezbinați”, a spus Tișe. 

Președintele CJ Cluj afirmă că nu are în acest moment planuri pentru o altă funcție politică.

„N-am un plan. Nu-mi doresc nici să iau locul lui X de la Senat, nici la primărie. N-am acest plan. Ei au tot felul de planuri, e problema lor dacă le au, dar eu nu am aceste planuri”, a declarat Tișe.

El spune că până în 2028 se va concentra pe proiectele administrative din Cluj.

„Este dorința mea de a termina Spitalul de Copii, de a asfalta tot județul, de a pune ordine unde mai putem, așa cum văd eu dezvoltarea lui. Iar atunci vom vedea în 2028 ce va fi. Astăzi n-am niciun plan politic care să mă ghideze”, a afirmat Alin Tișe.

În privința viitorului PNL, mesajul lui Tișe este că partidul ar trebui să își păstreze identitatea liberală și să evite o ruptură internă.

„Mi-aș dori să avem un astfel de partid nou, modern, pe această reprezentare a dreptei productive, care să fie electoratul nostru”, a conchis președintele Consiliului Județean Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .