Proiect PNL: Societăţile cu acţiuni la purtător, interzise la licitaţiile cu bani publici

„Primul proiect pe care îl prezentăm astăzi este cel referitor la completarea Legii achiziţiilor publice (...). în esenţă, proiectul de lege prevede că acele societăţi cu acţiuni la purtător să nu mai poată participa la licitaţiile cu bani publici, atât timp cât acţionariatul este netransparent. Am plecat de la ideea conflictului de interese care este o faptă conexă faptelor de corupţie şi plecând de la scandalul Liviu Dragnea - Teldrum", a declarat vicepreşedintele PNL Florin Roman, într-o conferinţă de presă.
Liberalii susţin că este greu pentru autorităţile contractante să stabilească dacă există sau nu conflict de interese, cât nu există prevederea legală că acţionarii să fie cunoscuţi.
„Mai exact, ce propunem noi la art. 167 să introducem un nou alineat cu următorul cuprins: autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic organizat ca societate de acţiuni al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada deţinătorului acţiunilor", a spus Florin Roman.
PNL propune şi modificarea Legii societăţilor comerciale în sensul interzicerii societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător pe teritoriul României, a spus Roman.
„Aceste societăţi comerciale anonime sunt cei mai activi câştigători ai procedurilor de achiţie publică acolo unde autoritatea contractantă este statul român. Cele aproximativ 360 de societăţi comerciale existente în România cu acţiuni la purtător au câştigat contracte la nivelul zecilor de miliarde de euro", a spus liberalul.