Propunere pentru fuziunea dintre Turda și Câmpia Turzii: „Nu ar însemna pierderea identității locale”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 14:39
- Politica
- Ascultă știrea
Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, propune o dezbatere publică privind o eventuală fuziune administrativă între municipiile Turda și Câmpia Turzii, în contextul viitoarei reorganizări administrativ-teritoriale la nivel național.
Social-democratul susține că Turda dispune de instituții importante, precum Judecătoria, Compania de apă și alte structuri administrative consolidate, iar Câmpia Turzii vine cu un management eficient, cu experiență în zona industrială și cu spirit antreprenorial.
„În calitate de președinte al PSD Câmpia Turzii, a celui mai mare partid din România, propun deschiderea unei dezbateri serioase privind fuziunea administrativă dintre municipiile Turda și Câmpia Turzii, în contextul procesului de reorganizare administrativ-teritorială care se conturează la nivel național.
Nu ne este frică de competiție. Din contră, credem că o astfel de construcție administrativă comună ar putea aduce beneficii reale pentru întreaga zonă. Turda dispune de instituții importante, precum Judecătoria, Compania de apă și alte structuri administrative consolidate. Câmpia Turzii vine cu un management eficient, cu experiență în zona industrială, cu spirit antreprenorial și cu o cultură a deciziei rapide.
O eventuală fuziune nu înseamnă pierderea identității locale, ci punerea în comun a resurselor, a competențelor și a viziunii. Înseamnă o capacitate administrativă mai mare, o voce mai puternică în raport cu județul și Guvernul, investiții mai consistente și servicii publice mai bine coordonate”, a transmis Avram Gal.











