Putin, IRONII către România: „Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Dec 2024, 07:54
- Politica
- Ascultă știrea
Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu.
„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune, relatează EFE, într-o preluare digi24.ro.
Sursa citată amintește că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.
Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea.
Amintim că Curtea Constituţională a validat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, iar al doilea tur de scrutin va avea loc în 8 decembrie. Pe buletinul de vot se vor afla Elena Lasconi și Călin Georgescu.
CCR a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.