Rareș Bogdan: "Domnule Tăriceanu, dacă România nu are nevoie de șmecheri, demisionați și renunțați la imunitate"
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Iun 2019, 12:23
- Politica
- Ascultă știrea
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, reacționează la declarația liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că acordul propus de președintele Klaus Iohannis este "o altă şmecherie" și că "România nu are nevoie de şmecheri, are nevoie de oameni serioşi”.
"Domnule Tăriceanu, dacă România nu are nevoie de șmecheri, demisionați vă rog din Parlament, renunțați la imunitate și lăsați-vă judecat! Ce ziceți, aveți curaj? Nu? Mă gândeam eu... Să nu uit, a propos de imunitate: domnul Titus Corlățean, pe care PSD îl vrea vicepremier, este alt băiat deștept care a scăpat de dosar penal - exact acum 3 ani, Senatul toxic a respins cererea DNA de ridicare a imunității. Procurorii îl acuzau pe Corlățean de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale în dosarul Diaspora 2014. Iar PSD-ul lui Dăncilă & „reformatorii” îl văd vicepremier. Hai, mai ușor cu pianul pe scări...", a scris Rareș Bogdan pe Facebook.
Reacția vine după ce Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că pactul național propus partidelor de președintele României nu face decât să deturneze sensul referendumului.
”La consultările pe care le-am avut preşedintele nu a făcut nici cea mai mică menţiune cu privire la acest subiect. Prin urmare, acest anunţ nu face decât să deturneze sensul referendumului, care a fost clar referitor teme de justiţie şi nu a fost vorba de parcursul european, care nu cred că l-a pus cineva în discuţie. (...) Deci este o deturnare a sensului referendumului. Ar fi fost normal ca să ne aducă la cunoştiinţă intenţia de a propune un astfel de pact”, a spus Tăriceanu, potrivit Mediafax.
Liderul ALDE a spus că demersul preşedintelui este "de fapt, o altă şmecherie”.
”Mie mi se pare nepotrivit acest demers, pentru că, de fapt, este o altă şmecherie. Domnul Iohannis în loc să vină de la Sibiu să ne arate ce înseamnă comportamentul nemţesc, vine să ne înveţe pe noi, la Bucureşti, cum e cu şmecheriile. E păcat. Eu cred că România nu are nevoie de şmecheri, are nevoie de oameni serioşi”, a apreciat Călin Popescu Tăriceanu.
"Dacă mă uit mai bine ne propune să îl susținem, PSD și ALDE, la prezidențiale. Este mult prea mult", a mai spus Tăriceanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, după consultările cu liderii partidelor parlamentare pe tema rezultatului referendumului din 26 mai, că invită formaţiunile politice să semneze un pact politic pentru consolidarea parcursului european al României.
"Am constatat că există o largă convergenţă. Marea majoritate a partidelor au fost de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate aşa cum a votat poporul, sunt de acord partidele că trebuie consolidat parcursul european al României. În consecinţă, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot şi consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României sau un pact politic pentru România europeană", a declarat şeful statului. Aşadar, acord politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României, care conţine în esenţă următoarele chestiuni: transpunerea în legislaţie a interdicţiei privind amnistia şi graţierea pentru infracţiuni de corupţie, transpunerea în legislaţiei a interdicţiei adoptării de către guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor, al organizării judiciare corelate cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la OUG, dar şi transpunerea în legislaţie a măsurilor necesare asigurării integrităţii în funcţiile publice, revizuirea legilor Justiţiei, inclusiv a OUG prin care au fost modificate în deplin şi strict acord cu avizele Comisiei de la Veneţia a consiliilor consultative ale judecătorilor şi procurorilor europeni, precum şi a rapoartelor Comsiei Europene şi GRECO, adoptarea modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală numai cu respectarea deplică a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene”, a declarat Klaus Iohannis în urma consultărilor.
Președintele a mai propus și ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislaţie în cel mai scurt timp măsurile necesare asigurării respectării atât în ţară, cât şi în străinătate a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români.