News alert Rareș Bogdan "șterge pe jos" cu Tudorel Toader: "Este cel mai infect personaj din spațiul public"

Rareș Bogdan "șterge pe jos" cu Tudorel Toader: "Este cel mai infect personaj din spațiul public"

Jurnalistul l-a criticat în termeni duri pe ministrul Justiției, despre care a spus că este "lipsit de caracter, de onoare și de bun simț".

”La ora actuală, cred că Tudorel Toader este cel mai infect personaj din spațiul public românesc pentru că, spre deosebire de precedentul ministru al Justiției, Florin Iordache, care era un om acultural și cu școlile făcute la 35 de ani în marea universitate din Bălți, Tudorel Toader nu este un om lipsit de școală, este doar lipsit de caracter, de onoare și de bun simț", l-a caracterizat Rareș Bogdan pe ministrul Justiției.

"Dânsul se pune în slujba partidului-stat, a liderului suprem, încercând să le aducă ceea ce caută de 2 ani de zile. Mă întreb cum va arăta în Europa, cum va arăta în lume momentul în care 374 de sentințe finale vor fi anulate sau vor putea fi atacate și aproximativ 800 de condamnați vor intra în rejudecare (…) Pentru România o astfel de decizie, pe care încă sper ca doamna Dăncilă să nu și-o asume, va însemna ieșire din Europea din punct de vedere al statului de drept”, a declarat Rareș Bogdan pentru psnews.

Comenteaza