Foto Răsturnare de situație într-un SONDAJ publicat cu doar câteva ore înainte de începerea votului în turul doi
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Dec 2024, 07:33
- Politica
- Ascultă știrea

În doar 24 de ore, ierarhia în cursa prezidențială s-ar fi schimbat, potrivit ultimelor date ale sondajului Atlas Intel, realizat în primele zile din luna decembrie 2024, pe un eșantion de 5.505 de persoane și obținut de HotNews.
Românii au de ales la urne în turul între doi candidaţi rămaşi în competiţia electorală pentru fotoliul de la Cotroceni - candidatul susținut de Rusia, Călin Georgescu (independent) şi candidatul susținut de pro-europeni, Elena Lasconi (USR).
În noul sondaj publicat de hotnews.ro, Elena Lasconi a preluat conducerea, cu 48,6%, în timp că Călin Georgescu este cotat la 46,4%.
Totodată 3,1% dintre cei care au răspuns sondajului afirmă că își vor anula votul, iar 1,9% nu știu pe cine vor vota în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Cercetarea a apărut la o zi după ce CSAT a declasificat rapoartele serviciilor secrete referitoare la campania electorală a lui Călin Georgescu și tot la o zi după un alt sondaj Atlas Intel care îl dădea pe candidatul pro-rus la 47%, cu patru procente în fața Elenei Lasconi în intenția de vot.
Primele estimări ale votului la turul 2 al alegerilor prezidențiale vor fi prezentate duminică la ora 21.00, în mai multe exit-polluri.
Sondajul Atlas Intel are o marjă de eroare de +-1,1 %, la un nivel de încredere de 95% și a fost făcut prin metoda recrutare digitală aleatorie / sursa hotnews.ro