Reacţia lui Blaga la anunţul "Adio, PDL" făcut de Traian Băsescu
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Mar 2013, 12:19
- Politica
- Ascultă știrea
"Eu respect ca de fiecare dată decizia domnului preşedinte, dar, pe de altă parte, trebuie să remarc că nu ştiu să piardă. Domnia sa şi-a încheiat declaraţia spunând că nu va mai fi o povară pentru noi, după cum nici noi nu vom mai fi o povară pentru domnia sa. Nu înţeleg când am fost o povară pentru domnia sa, că şi la referendumul din 2007 am fost alături de domnia sa şi la alegerile din 2009 şi astă vară la 40-45 de grade am fost lângă statul de drept şi lângă domnia sa", a explicat Vasile Blaga, citat de realitatea.net.
"Bătălia este cu USL-ul. Prima confruntare aspră va fi în 2014", a spus liderul PDL.
El a vorbit şi despre posibilitatea de a oferi locuri în conducerea partidului Elenei Udrea sau Monicăi Macovei:
"Aici nu e vorba de a oferi sau nu oferi locuri Elenei Udrea şi Monicăi Macovei..îi aşteptăm pe colegi să îşi depună candidaturile. Avem nevoie de o echipă puternică şi cred că o vom avea.
Vasile Blaga, ales şef al PDL în urma convenţiei a explicat ce crede despre mesajul lui Traian Băsescu:
"Eu cred ca Traian Băsescu a fost suficient de clar. A spus "Adio partidului", a spus că nu vrea să fim piatră de moară pentru domnia sa şi nici domnia sa pentru noi.
Nu cred că în istoria noadstră am fost vreodată piatră de moară pentru preşedinte", a încheiat Blaga.