Remus Lăpușan: „Semnarea contractului pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj marchează o etapă decisivă pentru sistemul medical din Transilvania”

Remus Lăpușan: „Semnarea contractului pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj marchează o etapă decisivă pentru sistemul medical din Transilvania”

Deputatul clujean susține că intrarea în linie dreaptă a proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj reprezintă un moment extrem de important pentru județul Cluj și pentru întreaga regiune de nord-vest a țării.

Potrivit social-democratului, după ani de proceduri administrative complexe, blocaje și întârzieri, acest proiect strategic se apropie de etapa implementării efective, ceea ce oferă o perspectivă reală pentru dezvoltarea unui sistem medical modern, adaptat nevoilor actuale ale pacienților.

Spitalul Regional de Urgență Cluj este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din România și reprezintă o investiție esențială pentru creșterea calității actului medical, pentru reducerea presiunii asupra unităților sanitare existente și pentru asigurarea accesului la servicii medicale moderne pentru milioane de cetățeni din Transilvania.

Investiție de 400 mil. euro

Investiția pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj este estimată la peste 400 de milioane de euro, proiectul urmând să includă 849 de paturi, bloc operator modern, secții medicale și chirurgicale integrate, terapie intensivă pentru adulți și copii, ambulatoriu integrat, heliport pentru intervenții de urgență și centre medicale specializate. Noua unitate medicală va ocupa o suprafață de peste 184.000 mp, dintre care peste 176.600 mp vor reprezenta clădirea principală, desfășurată pe 8 niveluri. Spitalul va deservi întreaga regiune de nord-vest și va contribui semnificativ la creșterea capacității sistemului medical de a răspunde cazurilor complexe și urgențelor majore.

Acest proiect a fost discutat și susținut de-a lungul mai multor ani, iar concretizarea lui a presupus un efort administrativ și instituțional complex. Tocmai de aceea, consider că este important să fie recunoscută contribuția celor care au susținut constant realizarea acestui obiectiv strategic pentru sistemul public de sănătate.

Îi mulțumesc domnului Alexandru Rafila pentru implicarea și susținerea constantă a proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj. În perioada mandatului său la Ministerul Sănătății au fost făcuți pași importanți pentru avansarea investiției, pentru consolidarea etapelor administrative și pentru menținerea acestui proiect între prioritățile majore ale sistemului medical românesc.

În același timp, îi mulțumesc și domnului Alexandru Rogobete, pentru implicarea directă și pentru eforturile susținute depuse astfel încât acest proiect să ajungă într-o etapă decisivă. Știu cât de mult s-a implicat pentru ca procedurile necesare să avanseze, pentru ca blocajele administrative să fie depășite și pentru ca proiectul să rămână o prioritate reală în cadrul investițiilor din sănătate. Astfel de proiecte nu se realizează ușor și au nevoie de oameni care să creadă în ele și să le susțină constant.

Realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj înseamnă mai mult decât construirea unei clădiri moderne. Înseamnă investiții în sănătate, condiții mai bune pentru pacienți, infrastructură medicală performantă și un pas important pentru modernizarea sistemului sanitar din România.

Clujenii și locuitorii întregii regiuni au nevoie de acest spital, iar așteptarea firească este ca lucrările să avanseze într-un ritm susținut, astfel încât beneficiile acestei investiții să fie resimțite cât mai rapid de cetățeni”, a transmis Remus Lăpușan.

Amintim, primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că marți, 12 mai 2026, ar putea fi semnat, la București, contractul pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .