REPOLITIZAREA PREFECŢILOR. Guvernul pregăteşte renunţarea la ipocrizia prefecţilor apolitici. Gheorghe Vuşcan e precaut.

REPOLITIZAREA PREFECŢILOR. Guvernul pregăteşte renunţarea la ipocrizia prefecţilor apolitici. Gheorghe Vuşcan e precaut.
Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat pregătirea unui proiect de lege prin care să se revină la sistemul anterior în care prefecţii îşi păstrau coloratura politică.

„Eu am mai spus-o, este foarte greu pentru un prefect, care să zicem că este înalt funcţionar public, apolitic, şi care are printre competenţe asigurarea ca în judeţul respectiv să se aplice programul de guvernare al guvernului, dacă el nu este pus de guvern. Una este să spui că un funcţionar public de la un minister, de la nivelul doi, trei, nu trebuie să fie politic, dar nu poţi să-l compari cu prefectul căruia îi dai, potrivit Constituţiei, competenţa de a conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. Este incorect, guvernul este politic, ministerele sunt conduse de oameni politici, asta înseamnă democraţia. Şi tu pui terminaţiile ministerelor din judeţe sub conducerea unui om care a fost pus de un guvern dinainte. Nu ai nici o garanţie că acel om va face tot ce este posibil ca programul de guvernare să fie dus la îndeplinire", a explicat ministrul Administraţiei raţiunea acestui demers.

Prefectul Gheorghe Vuşcan, provenit din PSD, evită să exprime un punct de vedere, în schimb susţine că, în activitatea sa, prefectul trebuie să evite partizanatul politici. „N-aş vrea să mă pronunţ pe acest subiect, dar eu, ca prefect, nu m-am manifestat în nici un fel politic. N-am tratat primarii în funcţie de apartenenţa lor politică, am reacţionat la fel pentru intrarea în legalitate indiferent de culoarea politică a primarului şi aşa este normal, interpretarea legii nu trebuie să aibă culoare politică, indiferent că prefectul e politic sau apolitic", a comentat Vuşcan.

Invocându-se o cerinţă a organismelor europene, care ulterior s-a dovedit că n-a existat, începând cu 1 ianuarie 2006, prefecţii au fost decăzuţi din rangul de demnitari, fiind transformaţi în înalţi funcţionari publici, interzicându-li-se să fie membri de partid. Cu toate acestea, prefecţii au provenit tot din rândul membrilor de partid venind şi plecând din funcţie odată cu intrarea sau ieşirea partidului de provenienţă de la guvernare. Cum, însă, statutul de înalt funcţionar public nu poate fi pierdut odată cu funcţia, fostul premier Emil Boc a inventat un corp de inspectori guvernamentali în care i-a înregimentat pe toţi prefecţii şi subprefecţii schimbaţi din funcţii, plătindu-i destul de generos, fără ca aceştia să aibă atribuţii de serviciu foarte clar definite. Actualul guvern a renunţat la această găselniţă costisitoare pentru buget.

 

Comenteaza