Romii din Cluj îi cer lui Ponta organizarea unui "mega-minister" pentru ţigani

Romii din Cluj îi cer lui Ponta organizarea unui
Partida Romilor Cluj cere viitorului guvern Ponta înființarea unui "mega-ministerul pt romi, care să fie reprezentat de această etnie, "pentru că problema socială a minorităţilor în România o constituie romi", spune preşedintele Partidei, Aurel Pascu.

"Este nevoie de acest minister să se ocupe de integrarea socială a romilor deoarece la ora actuală se trag semnale de alarmă din partea comisiei europene, privind situația dezastruoasa a romilor din România", arată Pascu într-un comunicat de presă. Ministerul pe care-l cere acesta ar urma să "pună în mişcare rezolvarea problemelor" cu care se confruntă rromii.

"Statul roman va colabora mult mai bine şi direct cu statele U.E. - Spania , Italia, Franța, Anglia - unde trăiesc o majoritate mare de romi din România, şi va fi o absorbţie de fonduri europene mult mai bună decât in anii precedenti", mai arată Pascu în comunicatul de presă.

Conducerea Partidei Romilor Pro Europa mai cere numirea "unor romii (sic-n.red.)" în ambasadele României din Franța, Italia, Anglia şi Spania. Rolul acestor reprezentanți romi din aceste ambasade este de a colabora si de a rezolva problemele cu care se confrunta fiecare tara cu o populație de romi din romania mai mare", mai arată Pascu.

 

 

Etichete
Comenteaza